Războiul din Ucraina, în scrisoarea pastorală a ÎPS Teofan. „Învierea lui Hristos, salvarea omenirii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
IPS Teofan / FOTO:

Scrisoarea pastorală a ÎPS Teofan din acest an îi îndeamnă pe oameni să vină mai aproape de Dumnezeu, pentru a reuşi să facă faţă evenimentelor din această perioadă.

ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a transmis scrisoarea pastorală pentru sărbătoarea Învierii din acest an. Dacă în anii precedenţi, lupta împotriva COVID-19 era adusă în discuţie la cele mai importante slujbe, în scrisoarea de anul acesta, ÎPS Teofan vorbeşte despre dezbinarea dintre oameni şi războiul din Ucraina care face sute de mii de victime. 

„Sărbătoarea Învierii Domnului, pe care o prăznuim astăzi, aduce în faţa noastră bucuria biruinţei lui Hristos asupra morţii. Această bucurie este însoţită anul acesta de îngrijorarea legată de războiul din vecinătatea ţării noastre, dar şi de nădejdea venirii unor vremuri mai bune. Atenţia ne este îndreptată spre cei aflaţi în luptă fratricidă, spre cei care suferă, spre mai marii lumii, nutrind în sufletele noastre speranţa ajungerii la o înţelegere şi la reaşezarea păcii. În acelaşi timp, mulţi dintre noi ne întrebăm: Eu ce fac în această situaţie? Cum mă implic? Am eu vreun rol în toată această dezlănţuire a răului?”, transmite ÎPS Teofan. 

Acesta a vorbit şi despre refugiaţii ucraineni şi despre ajutorul pe care românii îl acordă în această perioadă celor care au fost nevoiţi să fugă din calea războiului.

„Primul gând ne duce, cu siguranţă, spre refugiaţii pe care îi putem ajuta. Şi se cuvine să le mulţumim celor ce şi-au deschis inima şi casa pentru cei care au călcat pragul ţării sau pentru cei aflaţi în zone de război. S-a înmulţit, deopotrivă, rugăciunea şi, prin aceasta, starea noastră de creştini s-a dovedit a fi mărturisitoare. Într-o atare concepţie despre Înviere, înţelegem de ce există atâta dezbinare, atâta război între fraţi.

Desigur, conducătorii popoarelor au rolul lor foarte important pentru tot ceea ce se întâmplă în lume, dar şi noi, creştinii, avem responsabilitatea noastră şi încă una deosebit de mare. De aceea, se cuvine ca în această zi sfântă de Paşti să ne oprim o clipă din iureşul vieţii şi să ascultăm glasul lui Dumnezeu din Scriptură, din Sfinţii Părinţi şi din rugăciunea Bisericii, mărturisindu-ne despre puterea Învierii”, se mai arată în scrisoarea pastorală.

În Săptămâna Mare, ÎPS Teofan îi îndeamnă pe oameni să vină mai aproape de Dumnezeu, pentru a birui în faţa evenimentelor negative care se petrec în această perioadă în lume.

„Să alergăm, aşadar, la Dumnezeu. El să ne fie alinare în suferinţă, izvor de răbdare şi putere în lupta vieţii. Cu Dumnezeu, prin Dumnezeu şi împreună cu Dumnezeu devenim şi noi biruitori asupra morţii, păcatului şi răului din noi şi din lume. Lumina Învierii lui Hristos să pătrundă până în ungherele cele mai adânci ale fiinţei noastre, să alunge de acolo întunericul şi să ne scoată la liman. Bucuria Sfintelor Paşti să cuprindă tot mai multe inimi şi suflete. Bucuria cea adevărată, izvorâtă din puterea Crucii, să ajungă şi la cei întristaţi de lângă noi sau din îndepărtări, dăruindu-le un strop de mângâiere, o rază de nădejde şi puterea de a merge mai departe”, a încheiat ÎPS Teofan scrisoarea pastorală din anul 2022.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Lanţul neglijenţelor care au trimis pe fundul mării crucişătorul Moskva

Ţara care naţionalizează zăcămintele de litiu, materie primă esenţială în fabricarea bateriilor electrice

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie