Rată de mortalitate de 80% pentru pacienţii care ajung la ATI. Tot mai mulţi tineri îşi pierd viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul

Tot mai mulţi tineri ajung în spitale, în stare gravă, infectaţi cu COVID-19, iar rata de mortalitate a crescut şi pentru ei, în noul val al pandemiei.

Tinerii şi populaţia activă sunt vizaţi de către noua tulpină a coronavirusului, în valul patru al pandemiei. 136 de tineri de până în 40 de ani şi-au pierdut viaţa în ultimele 30 de zile în România. Medicii spun că mortalitatea ajunge în această perioadă la 80% pentru pacienţii care sunt aduşi la ATI. 

„Valul de mortalitate va fi mare pentru că această tulpină este mult mai contagioasă. Pentru că este mult mai contagioasă, vom avea un număr mult mai mare de infectaţi. 

Din numărul acesta de infectaţi, 5% ajung la ATI deci, inclusiv, aşa cum se poate vedea dacă urmărim curba celor din ATI, numărul celor care necesită tratament de Terapie Intensivă va fi mai mare. 

Deci, dintr-un număr mai mare de pacienţi ATI, vom avea mai multe decese. Mortalitatea pentru pacienţii cu această infecţie poate ajunge la 70-80% în momentul în care ajung în ATI, pentru că sunt pacienţi cu multiple disfuncţii de organ. Aceasta spune logica matematică”, a declarat Carmen Dorobăţ, medic primar infecţionist la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi. 

Focar de COVID-19 la unul dintre cele mai importante spitale din zona Moldovei, în timpul pandemiei. Este vorba despre secţia ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă ”Sfântul Spiridon”, unde 10 cadre medicale au fost testate pozitiv. Angajaţii au fost izolaţi la domiciliu, iar spaţiile au fost dezinfectate. 

“Un al doilea focar a fost găsit la Spitalul de Psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă Grajduri, mai exact la Pavilion 2 Femei, unde 9 persoane (4 cadre medicale şi 5 pacienţi) au fost diagnosticaţi cu COVID 19. Personalul pozitiv a fost izolat la domiciliu şi monitorizat de către medicii de familie, iar pacientele izolate în spaţiu separat. S-au luat măsuri de dezinfecţie a spaţiilor. 

Şi la Institutul de Boli Cardiovasculare, şase cadre medicale au fost testate pozitiv, şi ulterior izolate. S-a efectuat curăţenia şi dezinfecţia spaţiilor secţiei. La Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Hârlău, 3 salariaţi au infecţia cu SARS COV 2. 

Personalul pozitiv a fost izolat la domiciliu şi monitorizat de către medicii de familie, iar beneficiarii, izolaţi în spaţiu separat. S-au luat măsuri de dezinfecţie a spaţiilor”, a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Reforma pensiilor reduce posibilităţile de pensionare anticipată şi creşte vârsta de pensionare la 65 de ani din 2035. Ce se întâmplă cu pensiile speciale

Lista reformelor asumate prin PNRR: De la pensii la salarizarea în administraţia publică

Mai multe pentru tine:
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
„Am ales pacea și am primit războiul”. Cum a pierdut Ucraina scutul său nuclear acum 34 de ani. Îl mai poate recupera?
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cercetătorii contrazic clișeele: prieteniile platonice pot fi la fel de profunde ca relațiile de cuplu. De ce cultura noastră refuză să creadă asta?
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?