Primele amenzi aplicate de Poliţia Animalelor Iaşi. Cele mai multe incidente au fost sesizate prin 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Mai mulţi ieşeni au fost sancţionaţi contravenţional din pricina condiţiilor improprii în care ţin câinii. Astfel, în ultimele zile, poliţiştii ieşeni au intervenit la mai multe incidente, cele mai multe fiind sesizate prin 112.

Primele amenzi aplicate de Poliţia Animalelor Iaşi. Agenţii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Iaşi, o structură nou înfiinţată în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, au aplicat primele sancţiuni contravenţionale. 

De exemplu, un ieşean nu-şi îngrijea cum trebuie 12 căţei, aşa că a fost amendat. 

„Un deţinător a 12 exemplare din specia canină a fost sancţionat contravenţional deoarece nu le-a asigurat acestora un adăpost corespunzător şi asistenţă medicală corespunzătoare, nu s-a preocupat de sterilizarea animalelor şi nu a procedat la microciparea şi înregistrarea exemplarelor canine adulte”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

De asemenea, oamenii legii din Iaşi au menţionat că un alt proprietar de câini a fost sancţionat contravenţional, din acelaşi motiv. Acesta are nouă patrupede.

„Un alt deţinător a nouă exemplare din specia canină a fost sancţionat contravenţional deoarece nu le-a asigurat acestora un adăpost corespunzător şi asistenţă medicală corespunzătoare, nu s-a preocupat de sterilizarea animalelor şi nu a procedat la microciparea şi înregistrarea exemplarelor canine adulte”, au încheiat rerezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Agenţii Poliţiei Animalelor au dreptul de a intra pe o proprietate privată fără a avea asupra lor un mandat de la un judecător. Acest lucru va fi posibil în cazul în care constată că un animal se află în pericol.

La Iaşi, aproape 30 de persoane au concurat recent pentru un singur loc la Poliţia Animalelor. Aici au fost scoase la concurs şase posturi şi s-au înscris 175 de persoane, concurenţa fiind uriaşă. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Propunerile unui poliţist pentru stoparea tragediilor de pe şosele. Peste 16.000 de români au semnat petiţia

JO 2020 arată falimentul sportului românesc: La câte medalii se aştepta şeful COSR şi ce am realizat

Mai multe pentru tine:
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ipotezele șocante privind craniile bizare de la capătul lumii. Un expert crede că este vorba despre altă specie
27 octombrie, ziua în care, în 1916, s-a încheiat cea de-a doua bătălie de la Oituz. Victoria importantă a trupelor române
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO