Premieră națională. Dispozitive acustice pentru nevăzători în staţiile de transport public din Iași

0
Publicat:

Compania de Transport Public (CTP) Iaşi a inaugurat, miercuri, primele dispozitive acustice amplasate în staţiile de tramvai şi autobuz pentru persoanele cu deficienţe de vedere sau nevăzătoare.

Transportul din Iași va fi dotat cu dispozitive acustice FOTO: Facebook

Directorul CTP Iaşi, Cristian Stoica, a declarat presei că până la sfârşitul anului în staţiile de autobuz şi tramvai vor fi montate 30 astfel de dispozitive, scrie Agerpres.

"Acest proiect este dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere, pentru a le facilita transport public şi accesul în mijloacele de transport. Anunţul este făcut cu 1 minut înainte de a intra mijlocul de transport în staţie. Dispozitivul anunţă nevăzătorii şi care este numărul mijlocului de transport care ajunge în staţie. Din informaţiile noastre, acest proiect este o premieră. În viitor avem o ţintă de 200-300 de staţii", a declarat directorul CTP Iaşi.

Primarul Mihai Chirica a declarat că prin intermediului proiectului municipalitatea îşi doreşte să asigurăm un transport public mai incluziv şi să răspundă nevoilor tuturor cetăţenilor.

"Grija pentru persoanele cu dizabilităţi este în atenţia noastră, având în vedere faptul că cea mai mare parte a parcului mobil pe care îl deţinem la CTP are puntea joasă, pentru a oferi acces persoanelor cu dizabilităţi locomotorii. Încercăm să suplinim şi necesităţile celorlalte categorii de persoane cu dizabilităţi", a declarat primarul Mihai Chirica.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul