Peste 230.000 de pelerini la Sfânta Parascheva. Coadă de kilometri în noaptea de vineri spre sâmbătă

0
Publicat:

Pelerinajul de la Iași a depășit sâmbătă dimineața borna de 230.000 de persoane care au ajuns la racla Sfintei Parascheva, după ce vineri noapte a fost atins pragul de 200.000. 

Pelerinaj la Sfânta Parascheva 2022. FOTO Andrei Luca

Peste 10.000 de pelerini au fost în coadă încontinuu pe culoarul amenajat pe străzile din apropierea Catedralei Mitropolitane din Iași, toată noaptea de vineri, iar până sâmbătă seara se așteaptă ca numărul credincioșilor care să se fi rugat la racla sfântă să ajungă la 300.000, așa cum autoritățile au anunțat încă de la începutul pelerinajului de la Iași. 

Timp de o săptămână, peste 230 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din diferite motive, 18 dintre pelerini ajungând chiar la spital. 

La slujba de Liturghie săvârșită vineri dimineața pe bulevardul Ștefan cel Mare (FOTO) au participat peste 20.000 de persoane, care, la fel ca în timpul pandemiei, au putut urmări slujba și pe câteva ecrane uriașe amplasate în apropierea catedralei. 

ÎPS a vorbit despre război

La finalul slujbei de Liturghie, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a vorbit și despre războiul din Ucraina și i-a îndemnat pe credincioși să se roage pentru binele omenirii. 

„Nu este o armă mai importantă decât rugăciunea. Iar dumneavoastră ştiţi prin propria experienţă acest lucru. De aceea, pe lângă rugăciunea pe care o adresaţi lui Dumnezeu pentru dumneavoastră, pentru membrii familiei, amintiţi-vă seara, la rugăciune, de chipul celor care-au căzut sub bombe, de mamele lor de-acasă, de soţii şi de pruncii lor. O rugăciune, o metanie, un psalm din dumnezeiasca Psaltire pot aduce mult, chiar foarte mult, pentru cele care se întâmplă acolo, rugându-L pe Dumnezeu să vină cu mâna sa ocrotitoare, apărându-ne şi pe noi, şi pe ei de urgia cea nemiloasă a războiului”, a transmis ÎS Teofan. 

Preoți din întreaga lume, la slujba de Liturghie. FOTO Andrei Luca

În cadrul Sfintei Liturghii din ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva au slujit la Iași ierarhi din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, atât din stânga, cât și din dreapta Prutului, din ţară şi din străinătate, dar și episcopi din Grecia, Bulgaria, Siria şi Tanzania (Africa).

Mai multe pentru tine:
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”