O judecătoare anchetată de DNA este responsabilă de alegerile europarlamentare de la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistratul Monica Oana Lăcustă, de la Tribunalul Iaşi, a fost desemnat preşedinte al biroului electoral judeţean Iaşi. Judecătoarea a fost cercetată într-un dosar al DNA Iaşi.

Judecătoarea Monica Oana Lăcustă a fost desemnată ca preşedinte al biroului electoral în urma unei trageri la sorţi ce a avut loc miercuri, 26 martie, la Tribunalul Iaşi.

“La data de 26 martie 2014, orele 12.00, la Tribunalul Iaşi – cabinetul Preşedintelui, în şedinţă publică, a avut loc tragerea la sorţi în vederea desemnării celor trei judecători care vor face parte din biroul electoral judeţean Iaşi, birou ce se va organiza în vederea alegerilor pentru Parlamentul Europarlamentar, la nivelul judeţului Iaşi”, au precizat reprezentanţii Tribunalului.

Pe lângă Monica Lăcustă, s-a mai stabilit ca locţiitorii acesteia să fie magistraţii Marcel Mocanu şi Doiniţa Tătăruşanu, ambii de la Tribunalului Iaşi.

Cercetată de DNA

Judecătoarea Lăcustă a fost cercetată de către Serviciul Teritorial al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care au mai fost vizaţi şi alţi judecători. Alături de ea, a fost cercetată şi o altă colegă de la Tribunal, Manuela Ciopraga. Ambele judecătoare au fost scoase de sub urmărire penală la finele anului trecut.

Chiar dacă cele două judecătoare au fost scoase de sub urmărire penală, dosarul în care acestea au fost cercetate se află în continuare pe rolul DNA Iaşi. Protagoniştii sunt judecătorul militar Radu Tărniceriu şi Ioan Leonte, şef în cadrul Comisariatului Regional al Protecţiei Consumatorului.

Procurorii DNA suspectează că Ioan Leonte, în perioada în care era primar al localităţii ieşene Gorban, i-ar fi promis lui Radu Tărniceriu, fost preşedinte al Tribunalului Iaşi, suma de 50.000 de euro pentru o sentinţă “cu dedicaţie”. Concret, se arată în actele de cercetare al procurorilor, Tărniceriu ar fi intervenit la cele două judecătoare amintite pentru a da o sentinţă favorabilă într-un proces civil în care o firmă reprezentată de Ioane Leonte solicita intabularea unei suprafeţe de 182 de hectare.

Magistraţii au da câştig de cauză firmei lui Leonte, deşi acesta pierduse, în primă instanţă, procesul.

Alegerile europalamentare vor avea loc, în acest an, pe data de 25 mai.

Citeşte şi:

DEZVĂLUIRI Cutremur în cadrul DNA: procurorul care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu, cercetat de Parchet pentru interceptări telefonice ilegale

Triunghi amoros cu doi procurori şi o avocată. Un magistrat de la DIICOT îşi acuză colegul de la DNA de abuzuri după „o relaţie amoroasă pasageră”

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne