Video Micul Vatican din centrul Iașiului. Proiect pregătit de Mitropolia Moldovei VIDEO

0
Publicat:

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei are planuri mari de extindere. Astfel, a fost realizat un proiect pentru Ansamblul Mitropolitan, ce cuprinde câteva aspecte foarte importante.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei SURSĂ ziare.com

Un prim pas pentru realizarea extinderii este demolarea a nu mai puţin de 13 construcţii care se află în spatele Catedralei din Iași. Totodată, un aspect importat este că planul include nu mai puţin de patru sute de locuri de parcare, în subteran. Astfel, se va rezolva, parţial, problema lipsei locurilor de parcare din zona centrală a Iaşului. 

S-a făcut deja primul pas

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin Arhiepiscopia Iaşilor, a obţinut deja autorizaţiile necesare pentru demolarea celor 13 construcţii care se află în zona delimitată de străzile Petru Movilă, Cantacuzino şi colonelul Langa.

În acest moment, aceste clădiri sunt într-o stare avansată de degradare şi nu sunt nici monumente istorice. Cu toate acestea, având în vedere zona de intervenţie, care este una protejată, trebuie luaţi în calcul mai mulţi factori când vind vorba despre demolare. Astfel, aceste lucrări trebuie realizate sub supraveghere arheologică. 

După ce aplasamentul va fi eliberat, vor începe demersurile necesare pentru aprobarea extinderii Ansamblului Mitropolitan, urmând ca mai multe clădiri să fie construite în jurul unei pieţe publice. 

Cum va arăta centrul Iaşului

Principalele lucrări vor viza extinderea Facultăţii de Teologie şi construirea unor noi clădiri. Acestea vor fi ridicate în jurul unei pieţe mari, pe terenul liber din spatele Ansamblului Mitropolitan. Aceste construcţii vor cuprinde spaţii de învăţământ, de cazare şi spaţii de birouri.

Astfel, pe latura nord-vestică, lângă Centrul Militar Zonal, a fi amenajată o clădire cu mai multe tronsoane, la un regim maxim de înălţime cu subsol, demisol, parter şi trei etaje. În acest imobil se vor afla mai multe spaţii de cazare.

La nord de clădirea nou-propusă, în extinderea Facultăţii de Teologie, vor fi amenajate două corpuri, ce vor servi ca spaţii de învăţământ.

Atât pe latura sudică, cât şi pe cea sud-estică vor fi construite imobile care vor găzdui mai multe spaţii de birouri. Toate aceste corpuri vor înconjura o piaţetă, iar intrarea principală se va face printr-un turn, similar unui turn-clopotniţă.

Piaţeta va fi una de pelerinaj şi va fi zonă de acces către Mitropolie.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită