Lista completă a investiţiilor programate în Iaşi în 2014. Capitolul "investiţii noi" este invizibil. Bugetul oraşului poate fi amendat până pe 24 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicio investiţie de anvergură nu este prevăzută în planul de management al oraşului pentru 2014. Oficialii Primăriei Iaşi au făcut public proiectul de buget, care se află în dezbatere publică până pe data de 24 ianuarie.

Municipalitatea din Iaşi rămâne şi în 2014 cu un program de investiţii curente, în ton cu cele din anii trecuţi, precum "modernizare străzi", "modernizare trotuare şi alei pietonale" sau "dotare parcuri de joacă".

Pe lista proiectelor gândite de angajaţii primăriei nu se regăsesc investiţii de anvergură, strategice.

În plus, bugetul municipiului Iaşi prognozat pentru 2014 este cu 8,4% mai mic comparativ cu cel de anul trecut. Cei de la primăriei plănuiesc să încaseze până la sfârşitul anului 829,5 milioane de lei, în condiţiile în care veniturile realizate 2013 au fost de doar 688 de milioane de lei, adică 76% din prognoză.

Veniturile curente la bugetul municipiului Iaşi ar urma să se ridice la 500 de milioane de lei, cu 7% mai mult decât în anul precedent. Creşterea ar proveni din valoarea mai mare a încasărilor din impozitul de venit, precum şi din încasarea mai eficientă a taxelor pe proprietate, atât de la persoanele fizice, cât şi de la cele juridice.

Ar mai urma să ajungă cu 2 milioane de lei în plus la buget şi din cotele defalcate din TVA.

Proiect de buget pentru 2014 al municipiului Iaşi by Cezar Padurariu

Pe de altă parte, şefii primăriei estimează încasări semnificativ mai mici pentru susţinerea proiectelor cu finanţare europeană, de la 181 de milioane de lei în 2013, la 128 de milioane în 2014.

Mai puţin se prognozează să ajungă la Iaşi şi din fondurile Uniunii Europene: 201,3 milioane de lei, comparativ cu prognoza de 252,8 milioane de lei din 2013.

La capitolul "transporturi" au fost prevăzute cheltuieli suplimentare semnificative comparativ cu 2013. Mai precis, se doreşte cheltuirea a 184,5 milioane de lei, comparativ cu 122,9 milioane de lei în 2013.

Investiţiile din bugetul propriu al primăriei scad cu 23% faţă de 2013, până la valoarea de 43,9 milioane de lei.

Iată, mai jos, pe ce vor şefii primăriei să cheltuiască banii în 2014:

-       licenţe SAP -  600 mii lei

-       echipamente IT – 700 mii lei

-       achiziţie autoutilitară 30 mii lei

-       achiziţie maşină de marcaj rutier – 30 mii lei

-       studii de fezabilitate şi avize – 150 mii lei

-       cadastrul general şi realizarea băncii de date urbane – 200 mii lei

-       reparaţii capitale la acoperişul sediului Primăriei Iaşi – 500 mii lei

-       achiziţionarea unei sirene electronice de 3000 W – 67 mii lei

-       reparaţii capitale la adăposturile de apărare civilă – 400 mii lei -

achiziţia busturilor lui Ciprian Porumbescu, Nicu Gane şi Barbu Ştefănescu Delavrancea- 115 mii lei

-       refacerea monumentului Ostaşului sovietic – 700 mii lei

-       proiectarea de parcuri de joacă pentru copii- 200 mii lei

-       proiectul de modernizare al stadionului Emil Alexandrescu – 210 mii lei

-       proiectarea reabilitării parcului Copou – 10 mii lei

-       dotarea parcurilor de joacă – 1,5 milioane lei

-       mobilier urban – 500 mii lei

-       sistem de supraveghere în spaţiile publice – 1.340 mii lei

-       împrejmuirea stadionului Tineretului – 100 mii lei

-       sistem de control acces şi supraveghere la Ştrandul Municipal – 150 mii lei

-       împădurirea unui teren de 39 de hectare pentru compensarea suprafeţei de 6 hectare de teren scos din circuitul forestier, ca urmare a implementării proiectului Ciric – 1,1 milioane lei

-       reabilitarea termică a creşelor – 550 mii lei

-       iluminatul public -  10 milioane de lei

-       dotări pentru comanda aprinderii iluminatului public – 165 mii lei

-       achiziţionarea şi montarea de sisteme automate de acces şi taxare – 300 mii lei

-       achiziţionarea şi montarea de parcometre stradale – 500 mii lei

-       expertize pentru imobile DAPPP- 200 mii lei

-       proiecte grupuri sanitare în municipiu – 50 mii lei

-       contorizare individuală – 500 mii lei

-       semaforizări – 100 mii lei

-       amenajare trecere de pietoni pe DN 28 la intersecţia cu strada Petru Culianu – 125 mii lei

-       modernizare străzi – 6,7 milioane lei

-       modernizare trotuare şi alei pietonale -3,2 milioane lei

Ieşenii pot trimite propuneri şi sugetii în scris pe adresa Primăria Iaşi, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11. Propunerile pot fi depuse şi la Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni, luni, marţi, miercuri şi vineri în intervalul 8.30-16.30 şi joi între orele 8.30-18.30, la telefonul direct 0232.984 sau pe e-mail informatii@primaria-iasi.ro.

Mai puteţi citi:

Cum a stors primarul Nichita zeci de milioane de euro din bugetul public pentru Poli Iaşi, echipa care promovează în Liga I în anii electorali

Nebuloasa banilor publici băgaţi la Iaşi în fotbalul falimentar. Primăria refuză să dezvăluie bugetul CSMS Iaşi pentru 2012

Buget copy-paste pentru Iaşi în 2013. Guvernul Ponta a alocat judeţului exact aceleaşi sume prevăzute cu un an înainte

Proiectul Palas, gaură în bugetul Iaşiului

Buget istoric pentru Iaşi în 2013. Unde plănuiesc şefii primăriei să bage banii. Lista cu investiţii noi, extrem de „subţire”