Buget istoric pentru Iaşi în 2013. Unde plănuiesc şefii primăriei să bage banii. Lista cu investiţii noi, extrem de „subţire”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şantierele deschise de ani trecuţi în Iaşi vor înghiţi o mare parte din bugetul planificat pe 2013 FOTO Adevărul
Şantierele deschise de ani trecuţi în Iaşi vor înghiţi o mare parte din bugetul planificat pe 2013 FOTO Adevărul

Municipalitatea a proiectat pentru 2013 un buget de venituri de 905,2 milioane de lei, mai mare cu peste 230 de milioane de lei faţă de cel din 2012.

Aproape un sfert din bugetul Primăriei Iaşi pentru 2013, afişat recent pe site-ul municipalităţii pentru dezbatere publică, reprezintă venituri proiectate a fi obţinute din proiecte pe fonduri europene. 

Oficialii Primăriei Iaşi au calculat că vor obţine finanţări nerambursabile în valoare de 252,8 milioane de lei. Banii ar urma să fie cheltuiţi pentru continuarea unor proiecte precum pasajul rutier "Octav Băncilă", care va lega cartierul Dacia de Păcurari, pasajul subteran "Mihai Eminescu" din zona Fundaţie, modernizarea complexului Ciric, asfaltarea străzilor Păcurari, Independenţei, Elena Doamna, CUG-Podu Roş, Copou - Sărărie, Ştefan cel Mare.

Capitolul investiţii din veniturile Primăriei este însă destul de "subţire" - doar 57,6 milioane lei. Mare parte din bani ar trebui cheltuiţi pentru repararea a 40 de parcuri de joacă din municipiu. În acelaşi timp, mai sunt alocate sume pentru iluminatul public, continuarea lucărilor la Hala Centrală, terminarea padocului pentru animale fără stăpân de la Tomeşti sau ridicarea noului bazar.

Investiţiile cu adevărat noi se referă la construirea unei parcări între blocurile B1 şi B2 de pe strada Roman, construcţia unui grup sanitar în Cimitirul "Sfânta Vestire", modernizarea Cimitirului "Petru şi Pavel", cumpărarea de instalaţii noi pentru iluminatul festiv şi finanţarea iluminatului arhitectural la Biserica "Trei Ierarhi".

Mai sunt alocaţi bani din venituri proprii şi pentru asfaltarea unor străzi precum Eternitate, Ispirescu, fundac Bucium sau Vişan, pentru cumpărarea altor 50 de autobuze second-hand sau pentru reabilitarea termică a Băii Comunale.

Bugetul Primăriei Iaşi pentru 2013 poate fi considerat excesiv de optimist. Anul trecut au fost proiectate încasări de 727,2 milioane lei, dar au fost realizate venituri de doar 538 de milioane de lei. Teoretic, în exerciţiul bugetar anual, nivelul veniturilor trebuie să fie egal cu cel al cheltuielilor. 

Proiectul de buget ar urma să fie supus aprobării Consiliului Local în cursul lunii aprilie, la finalul celor 30 de zile desemnate legal pentru dezbatere publică.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite