Istoria banilor în Moldova. Cine este primul voievod care a bătut monedă şi l-a împrumutat pe regele Poloniei cu o sumă exorbitantă

Într-o perioadă tulbure a istoriei, când provinciile de pe actualul teritoriu al României se aflau la interferenţa marilor puteri străine, un domnitor moldav a avut totuşi iniţiativa emiterii unei emisiuni monetare proprii.

După câteva secole în care teritoriul actual al Moldovei a fost "călcat" succesiv de diverse triburi nomade, precum goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii sau tătarii, regiunea arată primele semne de independenţă în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. 

Prima menţiune despre apariţia unui stat al Moldovei datează din 1359, atunci când un cneaz din Maramureş, Bogdan I, trece munţii, îl alungă pe nepotul descălecătorului Dragoş I, şi se proclamă voievod.

Din acest punct regiunea începe să se definească ca un factor de putere şi de influenţă în zonă, iar voievozii controlează rutele comerciale şi-şi construiesc averi impresionante.

Pasul spre definirea statutului de putere, prin emiterea unei emisiuni monetare proprii, a fost făcut de către Petru I Muşat, care a condus provincia între 1375 şi 1392. 

În 1377 Petru I, căruia i s-a spus Muşat sau al Muşatei după mama sa Muşata, fiica lui Bogdan Întemeietorul, a bătut grosul de argint. Moneda avea un diametru de 18 milimetri şi o greutate de 0,97 de grame şi avea corespondenţă în sistemul monetar polonez.

În număr mic au fost emise şi jumătăţi de groşi, cu o greutatea medie de 0,24 g. Emisiunile lui Petru I poartă pe avers stema Moldovei, capul de bour, cu o stea între coarne, iar pe revers un scut despicat, având în câmpul I şase fascii, iar în câmpul II un număr variabil de flori de crin.  (foto jos).

Petru I a avut legături foarte strînse cu Ţara Românească şi cu Polonia. A recunoscut formal suzeranitatea poloneză şi s-a căsătorit cu o vară a regelui polonez Vladislav Jagello. L-a ajutat pe Mircea cel Bătrîn să încheie un tratat de alianţă cu Polonia. În timpul domniei sale, Moldova şi-a întins graniţele pînă la Marea Neagră. A stăpînit şi Cetatea Albă.

"În anul 1388, Petru I i-a împrumutat regelui Poloniei 3.000 de ruble de argint «frînceşti», o sumă foarte mare pentru vremea aceea, echivalentă cu 538,38 kilograme de argint curat, cu 51.817 kilograme de aur curat sau cu 14.531 de ducaţi veneţieni de aur. Ca garanţie a primit Pocuţia, o regiune de aproape 8.000 de kilometri pătraţi aflată în nordul Moldovei, în posesia căreia a intrat de drept cu puţin înainte de stingerea din viaţă, prin nerestituirea sumei. Pocuţia a constituit motiv de vrajbă între moldoveni şi polonezi multă vreme, pînă spre sfirşitul secolului al XVI-lea", se arată în lucrarea "Istoria românilor", vol. 2, 1976, de Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu.

Sistemul monetar iniţiat de Petru I Muşat (foto dreapta) a continuat să funcţioneze şi în secolul al XV-lea, cu unele modificări realizate de Alexandru cel Bun (1400-1432) şi Ştefan cel Mare (1457-1504).

Alexandru cel Bun (1400-1432) a introdus în circulaţie un nominal nou, dublu-grosul, care este emis până la sfârşitul domniei asociate a lui Iliaş I şi Ştefan II (1436-1442).

"O adevărată reformă a sistemului monetar din Moldova are loc în timpul lui Ştefan cel Mare (1457-1504). Acesta păstrează standardul ponderal stabilit în timpul celei de-a treia domnii a lui Petru III Aron (1455-1457), şi anume 0,60 grame pentru gros şi 0,30 grame pentru jumătatea de gros, dar utilizează argint de bună calitate, ceea ce este reflexul unei perioade de stabilitate economică", se arată într-o sinteză despre istoria monedei în ţările române aflată pe site-ul Băncii Naţionale a României.

În sec. al XV-lea, fără a se putea stabili deocamdată în timpul cărui domnitor, în Moldova au circulat şi monede emise de Cetatea Albă. Aceste piese au pe avers stema ţării, iar pe revers o cruce cu braţele egale şi legenda ASPROKASTROU.

Monetăria moldovenească din sec. al XVI-lea se caracterizează printr-o frecventă schimbare a sistemului utilizat, determinată de nevoia de adaptare la diversele conjuncturi politice. În timpul scurtei sale domnii, Despot Vodă (1561-1563) a încercat să introducă în Moldova un sistem occidental. El a bătut în anii 1562 şi 1563 taleri de argint, iar în 1563 ducaţi de aur, cărora li se adaugă şi piese mărunte: dinari din argint şi mangâri din bronz. Peste puţin timp, Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574) a emis monede mari de bronz, echivalente asprilor otomani de argint, primele emisiuni cu legendă în limba română.

Un caz special în istoria monetară a Moldovei medievale îl reprezintă Eustratie Dabija (1661-1665). Acesta a instalat o "bănărie" la Suceava unde, începând din 1662, a bătut şilingi de bronz, dar a şi falsificat, pe scară largă, diverse monede europene.

În timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, Rusia a emis în nordul Bucovinei, la Sadagura, monede pentru circulaţia comună în Moldova şi Ţara Românească. Având valoarea nominală exprimată atât în parale, cât şi în copeici şi denghi, ele poartă pe avers stemele celor două Principate, sub o singură cororană, cea a Imperiului Rus.

La mijlocul sec. XVII, ca o consecinţă a declinului politic în care se aflau, Ţara Românească şi Moldova nu mai băteau monedă proprie decât sporadic. Drept urmare, piaţa monetară din Ţările Române a ajuns să fie deschisă către o multitudine de monede emise în întreaga Europă.

Regulamentul Organic (1831-1832) a fost prima încercarea serioasă de unificare a cursurilor monetare din Principate. Cursul monedelor era reglementat într-o manieră unică atât pentru Ţara Românească, cât şi pentru Moldova, prin instituirea a două etaloane, care erau raportate la un leu fictiv, fără circulaţie efectivă, împărţit în 40 parale.

Etalonul de aur era ducatul olandez, evaluat la 31 lei şi 20 parale, iar etalonul de argint, sfanţul (moneda austriacă de 20 kreuzeri), cu valoarea de 2 lei şi 10 parale.

Sfanţul austriac de argint, cu valoarea de aproape 2 lei, a făcut carieră la români prin expresia „Nu am nici un sfanţ“, echivalentă cu a nu avea bani, a nu avea parale.

Iată articolele de din Regulamentul Organic care fac referire la reforma monetară:

"Art. 81 din Reglement Organicesc a Moldovei cuprins în noî capite (Regulamentul Organic): «Preţul tuturor mondelor de aur sau de argint ce vor intra în Moldova să va statornici după a lor de sine curată şi adevărată valoră, potrivit cu acel a galbănului de Olandă, carile cuprinde şasăzăci greunţă de aur şi 6 9/13 greunţă de migmă [aliaj], în preţ de triizeci şi unu lei şi giumătate galbănul, sau de patrusprezece sorocoveţi, după cursul de astăzi a galbănului şi a sorocovăţului. Această preţuire va fi de temei nestrămutat a cursului monedii în toate luaturile şi alişverişurile din lăuntrul a Moldovei.»"

"Art. 430 din Reglement Organicesc a Moldovei cuprins în noî capite (Regulamentul Organic): „Monedile vor ave acelaşi curs şi acelaşi preţ în îmbe prinţipaturile, întocmai cu prinţipiile preţurilor aşăzate la capul finanţii, art. 81.”

Reforma adevărată a sistemului monetar a fost realizată în primii ani de domnie ai lui Carol I. La 22 aprilie 1867 se promulgă Legea Monetară a României, documentul de naştere al sistemului monetar naţional, care stabileşte moneda naţională, leul, împărţit în 100 de unităţi numite bani, punându-se astfel capăt vechii împărţiri în 40 de parale.

Pe aceeaşi temă:

ISTORIA BANILOR ROMÂNEŞTI, ÎN IMAGINI Cum arată primul leu emis în 1868

Bani din Ardeal: ducaţii de aur, groşii de argint, dinarii şi talerii

Banii din Ţara Românească. De la ducaţii din argint ai lui Vladislav la romanatul lui Cuza