Ipostaze caraghioase cu cel mai temut om din lume. Fotografiile care vor să arate partea umană a lui Vladimir Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi un personaj sobru, liderul mondial Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, a fost surprins de-a lungul timpului în ipostaze care de care mai caraghioase. „Adevărul“ vă prezintă o selecţie a zece dintre cele mai ridicole scene în care personaj principal este Putin.

Unul dintre cei mai cunoscuţi lideri mondiali, preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin, a fost mereu un personaj apreciat de către fotografi. Fie că era la pescuit, înota, călărea un cal sau îşi exercita funcţia publică, Putin le-a oferit de foarte multe ori fotografilor instantanee senzaţionale. 

Din acest motiv, liderul politic a fost deseori şi ţinta a numeroase ironii din partea internauţilor sau a jurnaliştilor. Dacă în Rusia a fost lansat un calendar al anului 2017 în care personajul principal este preşedintele Vladimir Putin în diferite ipostaze care îl pun într-o lumină favorabilă, în mediul online sunt mult mai răspândite fotografiile care îl fac să pară caraghios. 

În galeria Foto de mai jos pot fi vizualizate doar o parte din aceste imagini, care au fost o adevărată sursă de inspiraţie inclusiv pentru cunoscătorii programului de editare Photoshop. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”