Institutul de Oncologie, deschis pentru bolnavii de cancer. Vezi imagini din spital FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Institutul Regional de Oncologie din Iaşi şi-a deschis porţile

Aflată de 16 ani în construcţie, clădirea Institutului Regional de Oncologie (IRO) şi-a deschis porţile duminică, 25 martie. Deşi realizat după standardele europene, spitalul încă nu are toată aparatura necesară şi se confruntă cu o lipsă acută de personal.

Institutul Regional de Oncologie din Iaşi a găzduit peste noapte primii 62 de pacienţi. Bolnavii au fost transferaţi duminică, 25 martie, de la Spitalul „Sfântul Spiridon" la clădirea din Copou.

Saloanele şi cabinetele medicale sunt realizate după standard europene, însă dotarea nu a fost finalizată. Pe holurile unităţii medicale se află încă sigilate mesele bolnavilor, dar şi echipamente medicale, precum aparatul de radiologie.

Zilele următoare urmează să fie montate şi cele două acceleratoare de particule  recent achiziţionate. Un bolnav de cancer va împărţi salonul cu unul, maximum doi colegi.

Bolnavii de cancer, trataţi de astăzi la Institutul de Oncologie

Luptă strânsă pentru posturile de la Institutul de Oncologie

După prima noapte petrecută în spital, pacienţii se declară mulţumiţi de modul în care arată unitatea. Este cazul lui Mihai Apetrei (25 de ani), care a primit diagnosticul necruţător în urmă cu doi ani şi care a stat zile la rând internat în spital. După prima noapte petrecută IRO, bărbatul susţine că este extrem de mulţumit de confortul pe care-l are în noua clădire. „Totul aici este mult mai bun şi mai practic. Pot spune că am ajuns chiar la standardele Uniunii Europene. Am dormit foarte bine", spune pacientul.

Iaşi: Bolnavii de cancer, umiliţi la Oncologie

Iaşi: Bolnavii de cancer, fără aparatul vieţii

De aceeaşi părere este şi colegul său de salon, Gheorghe Roşu (57 de ani), care a aflat că suferă de cancer în 2008. „Totul este steril, curat, saloanele sunt extreme de confortabile. Sperăm ca şi tratamentele să fie pe măsură", spune pacientul. Noul spital va avea 300 de paturi pentru internare continuă şi alte 30 pentru internare de zi. Saloanele sunt formate din două, respectiv trei paturi. Pentru ridicarea şi dotarea cu aparatură a clădirii au fost investite din 1996 şi până în prezent aproximativ 85 de milioane de euro.

Spital fără medici

Problema cea mai mare a Institutului este însă lipsa acută de personal. Astfel, din cele 538 de posturi necesare pentru funcţionare, doar 200 dintre ele sunt ocupate. „Avem o lipsă foarte mare de personal medical. Avem doar 200 de angajaţi şi ne mai trebuie cel puţin 238 ca să putem funcţiona cum trebuie. 70% din aceştia reprezintă personal medical, iar restul personal pentru administraţie. Sperăm să ni se deblocheze posturile căci promisiuni avem", spune Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi. Conducerea unităţii medicale susţine că panglica va fi tăiată la sfârşitul lunii mai.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”