Iaşi: Regiunea pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai importante ştiri din regiune publicate în ediţiile locale  ale cotidianului „Adevărul de Seară” din regiunea Moldovei.

Iaşi: Spitalele unde pacienţii mănâncă cel mai bine

Reporterii „Adevărul de Seară“ au analizat meniurile celor mai importante unităţi medicale din oraş. Deşi bucatele pregătite de spitale arată foarte bine, cel puţin pe hârtie, foarte mulţi pacienţi preferă să vină în continuare cu mâncare de acasă sau să-şi cumpere alimente de la magazinele din apropiere. Privilegiaţi sunt pacienţii de la Spitalul Sfântu Spiridon. Aceştia sunt serviţi la masa de dimineaţă cu unt, şuncă sau lapte. Cu toate acestea, există un neajuns după cum susţin bolnavii.  „Nu te saturi. Trebuie să mai mănânci şi când ajungi în cameră“, spune  Viorel Cobzaru, pacient. (Mihaela Ciocârlea)

BACĂU: La munte şi la Londra, de Rusalii

Ziua liberă de astăzi a crescut cu 15 la sută numărul celor care apelează la o agenţie de turism. Principalele destinaţii ale băcăuanilor au fost zonele de munte, litoralul sau ţările străine.”Cea mai căutată destinaţie pentru weekendul prelungit de Rusalii a fost Sinaia. Un weekend munte costă aproximativ 400 de lei”, a spus Andreea Chiruţă, angajata unei agenţii de turism din Bacău. Alţii au preferat să plece peste hotare, cu precădere la Londra. Cu 500 de euro, băcăuanii au primit transport cu avionul, cazare la hotel în stil medieval, vizite la obiective turistice de referinţă din capitala Regatului Unit şi două mese pe zi: micul dejun şi cina. (Claudiu Banea)

BOTOŞANI: Un liceean, eroul oraşului după ce a murit înecat

Gestul unui tânăr de numai 17 ani care şi-a dat viaţa sâmbătă pentru a-şi salva prietena din apele râului Siret i-a înduioşat până la lacrimi pe botoşăneni. Aceştia au trimis familiei lui Bogdan H., fost elev la Grupul Şcolar „Dimitrie Negreanu“ din Botoşani zeci de mesaje de încurajare. „Eroii nu mor niciodată. Dumnezeu să te ierte Bogdane! Ai un loc asigurat in inimile noastre. Te-ai stins ca un erou salvând pe altcineva şi, de aceea, vei ajunge într-un loc mai bun decât aici. Să ne aştepţi şi pe noi acolo sus. Ţine un loc pentru fiecare prieten. Condoleanţe sincere familiei băiatului”, este unul dintre gândurile aşternute pe hârtie de botoşăneni.  (Mihale Iacob)

NEAMŢ: Eminescu şi Caragiale rămân fără statui la Piatra Neamţ

Mihai Eminescu şi Ioan Luca Caragiale „aşteaptă“ de mai bine de doi ani să intre în rândul marilor personalităţi din Piatra neamţ care au ridicate o statuie. În 2007, la cererea Direcţiei pentru Cultură Neamţ, Consiliul Local a aprobat realizarea statuilor dedicate lui Mihai Eminescu şi lui Ion Luca Caragiale şi chiar a fost organizat un concurs de proiecte, care a fost câştigat de sculptorul Lucian Tudorache. „Machetele există dar, din cauza lipsei banilor, s-a mai amânat. Iniţial, era vorba ca numai statuia lui Eminescu să aibă aproape patru metri înălţime. Turnarea în bronz costă destul de mult”, a declarat Lucian Tudorache. Cele două statui, dacă vor fi realizate, ar putea fi expuse în centrul oraşului. (Andreea Amariei)

SUCEAVA: Reducerile la hainele de sezon, ignorate de suceveni

Deşi magazinele de haine au reduceri de la 30% până la 50%, numărul vânzătorilor îl depăşea pe cel al clienţilor. „Eu îmi rezerv banii pentru cele necesare, adică mâncare, apă şi cheltuieli curente. Moda nu mai este o prioritate”, a spus Simona Scutariu, casnică. Chiar şi în weekend, perioadă dedicată cumpărăturilor, centrele comerciale din oraş au dus lipsă de clienţi. ”Deşi avem reduceri de preţuri şi articole de sezon la preţuri accesibile, numărul clienţilor s-a redus mult faţă de anul trecut”, a spus Marian Fornea, vânzător.  (Gabriela Popescu)

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO