Groapă comună cu oseminte umane, scoasă la iveală de un excavator în judeţul Iaşi. Procurorii fac cercetări pentru omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile ridică fragmente de oase din locuinţa bărbatului FOTO Ionuţ Benea

Un bărbat din localitatea ieşeană Horleşti a descoperit în curtea casei sale, în timpul unor săpături, o groapă comună în care se aflau osemintele mai multe persoane.

Ieşeanul a făcut descoperirea în timp ce un excavator săpa în curtea casei sale în vederea amplasării unei fose septice. Bărbatul a sunat la Poliţie, instituţie care a sesizat Parchetul Militar din Iaşi în vederea efectuării de cercetări.

În cursul zilei de astăzi, 22 septembrie, pompieri, militari, jandarmi, dar şi un procuror, se aflau la faţa locului în vederea ridicării osemintelor descoperite.

"La data de 21 septembrie 2015 Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Iaşi a fost sesizat cu privire la descoperirea unor oseminte pe raza comunei Rediu. În data de 21septembrie  2015 a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat", a precizat pentru "Adevărul" Gheorghe Prelipcean, procurorul-şef al Parchetului Militar Iaşi.

Localnicii susţin că în locul în care a fost făcută descoperirea ar fi fost graniţa frontului de Est, în cel de-al Doilea Război Mondial. Procurorii au precizat însă că este prematur să poată lansa o ipoteză cu privire la numărul persoanelor îngropate în acest loc, dar şi cu privire la perioada istorică în care acestea au decedat.

Un istoric din cadrul Facultăţii de Istorie a fost chemat şi el la faţa locului pentru a expertiza fragmentele de oase. Urmează ca acestea să fie transportate la Institutul de Medicină Legală pentru a fi stabilite vechimea lor.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete