Fina lui Crin Antonescu, arbitru la Curtea de Arbitraj, amendată de procurori pentru lovirea unui copil de 9 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioana Beldeanu, notar public ieşean şi arbitru la Curtea de Arbitraj din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, fină a liderului liberal Crin Antonescu, a fost amendată administrativ, recent, de către procurori, după ce ar fi lovit un copil de 9 ani, potrivit unui document oficial.

Notarul Ioana Beldeanu a fost scoasă de sub urmărire penală de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi însă nu pentru că fapta ce i-a fost imputată nu ar fi existat ci pentru că aceasta nu ar avea gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Potrivit unei rezoluţii obţinută de “Adevărul”, ieşeanca, arbitru la Curtea de Arbitraj din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a fost cercetată pentru infracţiunile de ameninţare şi lovire, victima sa fiind un copil de 9 ani, A. D.

În rezoluţia amintită, se arată că fapta notăriţei ar fi fost comisă pe 28 octombrie 2012. Beldeanu a fost reclamată de către tatăl copilului, Claudiu D., cu care se află în conflict de mai multă vreme.

În documentul citat se mai arată că agresarea copilului, susţine tatăl acestuia, s-ar fi petrecut în curtea unei grădiniţe şi ar fi fost provocată de faptul că între A. D. şi fiul Ioanei Beldeanu, D. M., avusese loc o altercaţie în ziua respectivă.

“La sfârşitul orei decurs, copiii au ieşit în curtea grădiniţei unde numita Beldeanu Ioana, aflând de la fiul său despre altercaţia produsă, s-a apropiat de minorul D. A. şi l-a tras de urechi, creându-i «să nu se mai atingă de fiul ei»”, se arată în rezoluţia obţinută de “Adevărul”.

În acelaşi document se arată că incidentul descris de victimă ar fi fost confirmat şi de o colegă de clasă de-a sa. “Aceasta din urmă a arătat că «doamna Beldeanu era foarte supărată, motiv pentru care noi ne-am retras» iar «A. a început să plângă, fiind puţin speriat, iar când a venit tatăl său, i-a povestit ce s-a întâmplat».”

Copilul a fost evaluat ulterior de o echipă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. “Din conţinutul acesteia (n.r. evaluarea) rezultă că minorul a povestit că a fost agresat fizic şi verbal de mama unui coleg de al său, maifestând sinceritate şi reţinerea fidelă a ceea ce s-a întâmplat”, se mai arată în rezoluţie acolo unde se precizează că băiatul agresat este “cinstit şi sincer în relatări.”

Varianta notăriţei

Ioana Beldeanu a precizat, la rândul său, că plângerea îndreptată împotriva ei ar fi fost făcută cu rea-credinţă de către tatăl minorului, Claudiu D., cu care ar avea o relaţie tensionată. Aceasta a mai arătat că “singurul copil agresat a fost fiul s[u, fiind diagnosticat cu contuzie occipitală şi toracică, în urma actelor de violenăţă exercitate de către colegul său, iar valoarea probantă a declaraţiilor date de minorii sub 10 ani este «pusă în literatura de specialitate sub semnul întrebării întrucât în condiţiile imaturităţii şi labilităţii emoţionale specifică acestei vârste fragede, faptele sau întâmplările – inclusiv interpretarea acestora – pot fi cu mare uşurinţă sugerate, mai ales în cazul în care sugestia pleacă de la o anumită persoană de încredere».”, potrivit rezoluţiei.

Ioana Beldeanu a mai precizat că, la rândul său, a formulat plângere penală împotriva tatălui copilului, care ar fi provocat în biroul ei notarial “un scandal josnic în timpul programului cu publicul.”

Cercetările procurorilor au infirmat acuzaţia de ameninţare imputată Ioanei Beldeanu însă au confirmat-o pe cea de lovire. “În temeiul prev. de art. 68 Cod procedură penală, s-a constatat astfel că din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana cercetată a săvârşit infracţiunea”, au concluzionat procurorii.

Aceştia au dispus însă neînceperea urmăririi penale întrucât faptei îi “lipseşte gradul de pericol social” amendând-o  administrativ pe Beldeanu cu 100 de lei. Notăriţa ieşeană a fost căsătorită cu omul de afaceri Cristian Maftei, de care a divorţat în urmă cu mai mulţi ani. Cei doi au fost căsătoriţi, în 2003, de către liderul PNL Crin Antonescu.

Citeşte şi

Prăbuşirea Excelenţei Sale, împăratul Vlasov

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început