Femeie de serviciu amendată pentru că spăla scările blocului cu furtunul. Cum s-a tranşat problema în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Femeia de serviciu a dat în judecată Poliţia Locală, iar instanţa i-a dat dreptate. Amenda în valoare de 1.000 de lei a fost înlocuită cu un avertisment.

O femeie de serviciu din Iaşi a dat în judecată Poliţia Locală pentru că ar fi primit amendă pe nedrept. Magistraţii Judecătoriei Iaşi au admis plângerea formulată de Mariana Corodeanu şi au anulat amenda de 1.000 de lei primită de aceasta. 

Întregul incident a pornit în luna septembrie a anului 2020, atunci când Mariana Corodeanu, femeie de serviciu, spăla scările unui bloc, după cum declară chiar ea. În aceeaşi zi, un echipaj de la Poliţia Locală Iaşi a amendat-o pe femeie cu 1.000 de lei. După câteva zile, Mariana Corodeanu a dat în judecată instituţia şi a câştigat procesul.

„Instanţa admite plângerea contravenţională formulată de către petenta Mariana Corodeanu în contradictoriu cu intimata Poliţia Locală Iaşi”, au menţionat judecătorii ieşeni.

Amenda, înlocuită cu un avertisment 

Prin plângerea contravenţională, femeia de serviciu le-a cerut judecătorilor ieşeni ca, prin hotărârea pe care o vor pronunţa, să anuleze amenda respectivă.

De asemenea, ieşeanca a susţinut că, dacă nu se va anula procesul-verbal, măcar să i se înlocuiască amenda primită cu un avertisment, lucru care s-a şi întâmplat. „Instanţa înlocuieşte amenda în cuantum de 1.000 de lei, aplicată petentei Mariana Corodeanu prin procesul-verbal de contravenţie încheiat pe data de 17 septembrie 2020 de către intimată, cu un avertisment. Atrage atenţia petentei Mariana Corodeanu asupra pericolului social al faptei săvârşite cu recomandarea ca, pe viitor, să respecte dispoziţiile legale referitoare la reglementarea normelor privind gospodărirea şi instaurarea unui climat de ordine şi curăţenie în municipiul Iaşi”, se arată în decizia instanţei ieşene, potrivit bzi.ro.

De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Ce spun părţile 

Ieşeanca Mariana Corodeanu spune că a fost amendată pe nedrept, ea considerându-se nevinovată de comiterea faptei contravenţionale. „Eu nu sunt vinovată de comiterea faptei contravenţionale. Eu locuiesc împreună cu cei trei copii şi mă ocup de curăţenia în apartamentul propriu şi pe scara blocului. În după-amiaza zilei de 17 septembrie 2020, în jurul orei 18:00, am început să spăl scara blocului cu ajutorul unui furtun cu apă, lucru care l-a deranjat foarte tare pe un agent de Poliţie Locală”, a declarat Mariana Corodeanu.

De cealaltă parte, reprezentanţii Poliţiei Locale Iaşi au cerut respingerea acţiunii depuse de Mariana Corodeanu. „Sancţiunea aplicată este individualizată în mod corect, corespunde gradului de pericol social concret al contravenţiei reţinute în sarcina petentei, iar, pentru corectarea conduitei acesteia, este necesară aplicarea amenzii în cuantumul stabilit de agentul constatator al Poliţiei Locale. Procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, neexistând condiţii pentru anularea actului. De altfel, petenta a mai fost sancţionată contravenţional pentru fapte antisociale”, au afirmat cei de la Poliţia Locală Iaşi.

Aceştia au adăugat că, potrivit procesului-verbal, femeia de serviciu ar fi fost prinsă în timp ce spăla covoare, iar apele uzate se scurgeau în imobil. În final, judecătorii ieşeni au considerat că sancţiunea primită de Mariana Corodeanu este prea aspră pentru fapta imputată, astfel că au decis înlocuirea amenzii cu un avertisment.

Vă recomandăm să citiţi şi:

O viziune americană pesimistă în ce priveşte şansele unei victorii în caz de conflict în Marea Neagră

Comisia de la Veneţia, despre superimunitatea magistraţilor:  „Plângerile împotriva lor trebuie analizate de un parchet obişnuit”

Mai multe pentru tine:
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Turismul extern, în creștere accelerată. Suma uriașă cheltuită de români în străinătate vara aceasta
De ce începe anul pentru ortodocși pe 1 septembrie: tradiții, superstiții și ritualuri ale începutului de an bisericesc. Ce să faci ca să ai noroc
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”