„Dojană duhovnicească”. Cum se apără preotul Calistrat, amendat de CNCD pentru declarații discriminatorii la adresa femeilor

0
Publicat:

Preotul Constantin Chifan, cunoscut public drept Părintele Calistrat, a fost sancționat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru declarații publice considerate discriminatorii și pentru încălcarea demnității a două femei, în urma scandalului izbucnit la Mănăstirea Vlădiceni, notează Ziarul de Iași. 

FOTO: Facebook

Decizia a fost adoptată prin Hotărârea din 2 iulie 2025, iar comunicarea oficială către părți a avut loc pe 3 februarie 2026. CNCD a stabilit că afirmațiile publice ale preotului au avut caracter discriminatoriu pe criterii de sex, stare civilă și vârstă, aplicând o amendă contravențională de 5.000 de lei și dispunând publicarea hotărârii în mass-media.

FOTO: Ziarul de Iași

Reclamațiile femeilor

Cele două femei au susținut, într-o plângere depusă la CNCD în februarie 2023, că preotul a desfășurat o campanie de denigrare publică împotriva lor, folosind expresii jignitoare și stereotipuri referitoare la femeile necăsătorite. Printre afirmațiile analizate se regăsesc termeni precum: „măicuță isterică nemăritată”, „măicuțe imorale”, „femei descreierate”, „sărace cu mintea”, „vagaboande” sau „copile isterice”.

Potrivit CNCD, declarațiile au fost difuzate repetat prin televiziuni, rețele sociale și presa online, afectând reputația profesională și personală a celor două femei și generând amenințări, stigmatizare și hărțuire online. Acestea au invocat, de asemenea, încălcarea dreptului la demnitate, viață privată și imagine, arătând că discursul preotului a creat o atmosferă ostilă nu doar la adresa lor, ci și a femeilor necăsătorite.

Apărarea preotului

În fața CNCD, Părintele Calistrat a respins acuzațiile de discriminare, susținând că afirmațiile sale aveau caracter de „dojană duhovnicească” și au fost determinate de comportamentul femeilor, despre care afirma că au perturbat activitatea mănăstirii.

Preotul a negat intenția de a discrimina, susținând că declarațiile nu vizau sexul sau statutul personal al acestora, ci comportamentul acestora, și a negat acuzațiile de agresiune fizică, prezentând concluzii scrise, fotografii și declarații ale unor martori.

Constatările CNCD

Colegiul director al CNCD a concluzionat că limbajul utilizat de preot a depășit limitele libertății de exprimare și a afectat demnitatea persoanelor vizate. Documentul redă expresii precum: „măicuțe iresponsabile”, „călugării nu montează femei”, „copile isterice și nemăritate”, „au deviații de comportament sau puțină isterie”, „vagaboandă tupeistă”, „nu sunteți intimidabile că sunteți deja proaste”, „sărace cu mintea”, „dubioase” sau „oleacă plimbate cu trenul prin viață”.

CNCD a subliniat că libertatea de exprimare nu poate justifica declarații care afectează demnitatea umană sau generează stigmatizare și discriminare. Hotărârea poate fi contestată în instanță în termen de 15 zile de la data comunicării.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani