De ce se vopsesc ouăle în Joia Mare. Tradiţii şi superstiţii de Paşte în Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Credincioşii creştin-ortodocşi respectă cu sfinţenie tradiţia vopsitului ouălor de Paşte, obicei care face trimitere la jerfa Mântuitorului de pe muntele Golgota.

Practica vopsirii ouălor de Paşte are la bază mai multe legende care izvorăsc din zorii creştinismului. Semnificaţiile au fost transmise din generaţie în generaţie, iar în ultimii zeci de ani au fost cuprinse în studiile publicate de cercetători români de renume.

Una dintre legende spune că Sfânta Maria ar fi plecat pe muntele Golgota, să-l plângă pe Iisus Hristos, după ce Mântuitorul a fost răstignit. Sfânta Maria a adus cu ea un coş umplut cu ouă, pe care l-a aşezat sub cruce, iar ouăle s-au colorat cu sângele picurat din rănile lui Iisus.

O altă variantă a provenienţei obiceiului de vopsire a ouălor este aceea că pietrele aruncate de evrei asupra Mântuitorului ţintuit pe cruce s-ar fi transformat în ouă roşii.

O a treia legendă face referire la un ospăţ ţinut de Pilat din Pont, procuratorul Iudeei, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Săptămâna Patimilor. În mijlocul petrecerii, înaltul funcţionar al Imperiului Roman a fost informat de către un centurion că Iisus Hristos a înviat. La auzul acestei veşti, Pilat ar fi rostit "Atunci va învia Hristos, când se va înroşi oul acesta!“.

În Moldova, ca şi în alte regiuni istorice ale ţării, gospodinele vopsesc ouăle în Joia Mare sau cel târziu în Vinerea Mare, ca un gest de comemorare a supliciilor îndurate de Iisus.

Prelaţii Bisericii Ortodoxe Române spun că vopsirea ouălor în alte culori este tot un obicei tradiţional, care are legătură cu "înnoirea" de primăvară. Albastrul semnifică culoarea cerului, galbenul - belşugul din recolte, verdele - revenirea naturii la viaţă.

În zonele rurale ale Moldovei, se crede că cei care ciocnesc ouăle se vor întâlni şi în viaţa de apoi. O altă superstiţie specifică Moldovei este aceea de a pune un ou roşu şi unul alb într-un bol cu apă, în dimineaţa primei zile de Paşte. În acelaşi recipient se mai pun şi bănuţi. Copiii trebuie să-şi atingă faţa cu ouăle şi să se clătească cu apă pentru a avea un an îmbelşugat.

Obiceiul încondeierii ouălor este unul încă bine păstrat în zona Moldovei şi transmis în continuare, cu succes, din generaţie în generaţie.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie