De ce apare răul de mare. Metode simple pentru combatarea indispoziţiei care poate dura zile întregi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Croazierele sunt preferate în perioada estivală, dar nu numai. Pentru unii, însă, ele pot fi şi o sursă de stare de rău, mai ales în prima parte a călătoriei.

Dr. Jean-Marc Le Gac afirmă în „Ghid medical de urgenţe pe apă şi uscat“ că răul de mare, naupatia, poate afecta pe oricine, se instalează în cursul primelor două zile, ca mai apoi să dispară.

Specialistul prezintă semnele naupatiei: „La început se instalează o stare generală de rău, dezinteres faţă de ceilalţi, somnolenţă şi căscat. Survine apoi greaţa, senzaţiile de vertij, anxietate“. Vărsatul din cauza răului de mare agravează starea din cauza deshidratării. „Atenţie la cei care vomită peste bord pentru că pot cădea în mare“, se arată în ghid.

Pentru cei care nu vor sau nu pot lua medicamentele indicate în acest tip de indispoziţie, dr. Jean-Marc Le Gag prezintă câteva „trucuri de marinari“ . Specialistul recomandă evitarea meselor copioase sau statul în cabine, în spaţii închise.

„Alegeţi să priviţi orizontul. Diminuaţi stimulările contradictorii de alungire centrului de greutate al vasului închinzând ochii. Prindeţi-vă de bară pentru o bună anticipare şi integrare a mişcărilor ambarcaţiunii. Evitaţi mirosurile greţoase (produse petroliere)“, se arată în „Ghid medical de urgenţe pe apă şi uscat“.
 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă