Curiozitatea unui tânăr marocan, student la UMF Iaşi. „Mi-a fost ruşine să îi spun adevărul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook/Ionel Apostol

Un tânăr originar din Maroc, aflat la studii în Iaşi, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T Popa”, a spus că România este o ţară mare şi frumoasă, dar nu înţelege de ce nu are autostrăzi.

Ionel Apostol, membru al partidului „Împreună pentru Moldova” şi reprezentant al Asociaţiei „Împreună pentru A8”, a povestit într-o postare pe pagina sa de Facebook o discuţie pe care a avut-o cu un tânăr originar din Maroc, aflat la studii în Iaşi, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”. 

Viitorul cadrul medical a spus că a ales să studieze în România pentru că aici se simte în siguranţă. În acelaşi timp, potrivit spuselor lui Ionel Apostol, tânărul originar din Maroc s-a arătat foarte mirat că în zonă nu sunt construite autostrăzi.

„La un moment dat, s-a oprit şi m-a întrebat dacă poate să-mi pună şi el o întrebare. Evident că am fost de acord. Omul a continuat: văd că aveţi o ţară frumoasă şi bogată, dar de ce nu aveţi autoband?", povesteşte Ionel Apostol, membru al partidului „Împreună pentru Moldova” şi reprezentant al Asociaţiei „Împreună pentru A8.

În acest context, Ionel Apostol, militantul pentru A8, a spus că i-a fost ruşine să-i spună adevărul. „Vă spun sincer că mi-a fost ruşine să-i spun adevărul, m-aş fi simţit în inferioritate. Nu am putut să-i explic că moldovenii au fost luaţi de proşti”, conchide Ionel Apostol. 

UMF Iaşi se află în topul universităţilor din România cu cel mai mare număr de studenţi străini. De exemplu, din peste unsprezece mii de studenţi, masteranzi, doctoranzi sau rezidenţi, peste 2500 provin din aproximativ 50 de state ale lumii. Astfel, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi este considerată una dintre cele mai cosmopolite din această parte a Europei.

  

Vă recomandăm să citiţi şi:

Megastructuri comuniste din România care au ajuns faimoase în lume. Barajul care a costat 60 de tone de aur

Filmul operaţiunii care a dus la captura istorică de heroină. Ce s-a întâmplat în Portul Constanţa

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”