Escroc sexual, la 25 de ani. Victime de doar 14 şi 15 ani, surprinse de „mascaţi” în direct la videochat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: aloiasi.ro
FOTO: aloiasi.ro

Mascaţii au descins în urmă cu o lună într-un apartament din Iaşi, acolo unde mai multe fete practicau videochat-ul, obligate de un tânăr care a reuşit ulterior să fugă din oraş.

Unul dintre cei mai tineri proxeneţi din România, Alexandru M., în vârstă de doar 25 de ani, a fost prins de poliţişti la Braşov, încercând să fugă de pedeapsă, după ce a fost acuzat de pornografie infantilă. În urmă cu circa o lună, „mascaţii” au spart un apartament din Iaşi, chiar în momentul în care mai multe minore erau în direct, la videochat. 

Calvarul fetelor de vârste fragede a început în momentul în care au fost atrase de către inculpat în această afacere, în care erau obligate să presteze diverse servicii, în mai multe apartamente închiriate de pe raza municipiului Iaşi. 

Deşi a fugit după ce a aflat că a intrat în vizorul poliţiştilor, tânărul a fost prins pe raza judeţului Braşov, după o colaborare între Biroului de Urmăriri Iaşi şi poliţiştii braşoveni.

„În urma colaborării dintre poliţiştii Biroului Urmăriri Iaşi şi cei din cadrul IPJ Braşov a fost depistat, în judeţul Braşov, un tânăr de 25 de ani, urmărit naţional şi internaţional. Pe numele acestuia, Tribunalul Iaşi a emis un mandat de arestare preventivă, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infrantilă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza mandatului, tânărul a fost depus în Arestul IPJ Iaşi”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Alexandru M. nu este la prima abatere. Conform unor surse, în trecut, el a convins o fată minoră să se mute în acelaşi apartament, unde au practicat videochat-ul împreună, iar cu o altă ocazie, a fost din nou acuzat de pornografie infantilă, după ce a filmat scene deocheate cu minori şi le-a vândut mai apoi unor persoane „abonate”. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Cum a reuşit un român să-şi întoarcă soţia la viaţă, miraculos, după un infarct. „Era moartă” VIDEO

O româncă dispărută a fost găsită îngropată în curtea casei contabilei sale din Serbia

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite