Cum se construieşte bugetul public la Iaşi: 6 milioane de lei pentru sport, de trei ori mai puţini bani la sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul Iaşiului pentru 2013 a fost disputat într-o şedinţă de Consiliu Local în care opoziţia reprezentată de PDL s-a abţinut de la vot, considerând arbitrare priorităţile la cheltuieli.

Şefii Primăriei Iaşi au hotărât ca sportul să primească şi în 2013 o finanţare uriaşă, cu mult mai mare decât orice alt domeniu de activitate. 6 milioane de lei vor intra în conturile Fundaţiei Sportului Ieşean, dar cea mai mare parte a banilor vor merge pentru finanţarea echipei de fotbal CSMS Iaşi, care se zbate la retrogradare, în subsolul Ligii 1.

Spre comparaţie, bugetul sănătăţii ar urma să primească doar aproximativ 2 milioane de lei, la fel cu şi ordinea publică a primit o alocare minusculă, chiar şi după scandalul generat de furtul busturilor din Parcul Copou. 

În principiu, bugetul Iaşiului pe 2013 este cel mai mare din istoria oraşului, cu venituri estimate la 909,2 milioane de lei şi cheltuieli de 934,6 milioane de lei. Bugetul este cu peste 220 de milioane de lei mai mare faţă de cel din 2012, diferenţa uriaşă fiind generată de veniturile pe care municipalitatea estimează să le obţină din fonduri europene nerambursabile pentru mai multe proiecte de dezvoltare urbană. 

„Iaşiul are un buget care nu ne va aduce decât sărăcie, împrumuturi peste împrumuturi, un buget nerealist, fără nicio legătură cu starea de fapt şi cu necesităţile oraşului şi care se bazează pe nişte bani care nu există. 48% din buget reprezintă doar fonduri europene. În 2012, Primăria nu a putut să atragă decât 22% din suma preconizată pentru acel an. Cum putem să credem atunci că Primăria, în acest an, va fi capabilă să atragă aproape 450 milioane lei?“, a declarat deputatul PDL Petrică Movilă.

Consilierii din PDL s-au abţinut de la vot, iar cei din PPDD au aprobat bugetul, chiar dacă au criticat faptul că Primăria alocă prea puţini bani pentru dezvoltarea fondului locativ.  

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța