Cum s-a răzbunat un bărbat supărat că soţia a divorţat. A lăsat în beznă o întreagă familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva

Răzbunarea bărbatului nu a afectat-o doar pe fosta soţie, care a hotărât să divorţeze de el, ci şi pe părinţii acesteia şi chiar pe cele două fiice.

Un ieşean s-a răzbunat pe întreaga familie, după ce soţia a hotărât să divorţeze, tăind curentul electric în casa în care locuiau femeia, părinţii ei şi cele două fiice. Aceştia reuşeau să se spele sau să facă alte acţiuni ce necesitau curent electric doar o dată la câteva zile, datorită unui vecin care le permitea să se conecteze la reţeaua sa. 

Deoarece, după ce lucrurile nu au mai mers între cei doi, ieşeanul era în continuare titular al contractului de furnizare a energiei electrice, bărbatul a solicitat companiei de electricitate debranşarea imobilului. Acesta s-a apărat în justiţie, spunând că fosta soţie nu şi-a plătit chiria simbolică în valoare de 10 lei. 

"Pârâtul a îngrădit dreptul de folosinţă asupra imobilului, afectând condiţiile normale de trai, în ciuda faptului că persoanele care locuiau achitau contravaloarea facturilor emise de compania de electricitate, iar intenţia de vânzare a imobilului nu justifica sistarea utilităţilor. Pârâtul este părintele minorelor Ş.A.N. şi Ş.I.S., având îndatorirea de a se îngriji de creşterea, sănătatea şi dezvoltarea acestora. Instanţa constată că pârâtul a acţionat cu vinovăţie în forma intenţiei, prevăzând şi urmărind rezultatul faptei sale, contrar regulilor de convieţuire socială şi bunelor moravuri, fiind răsturnată prezumţia bunei-credinţe. În concluzie, instanţa va reţine că pârâtul şi-a exercitat abuziv dreptul reglementat de art. 38 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali (respectiv dreptul de a solicita sistarea livrării, n.r.), acest drept fiind exercitat excesiv, nerezonabil şi contrar bunei-credinţe", au precizat magistraţii.

Într-un final, bărbatul a fost obligat la plata a 15.000 de lei daune morale şi 625 lei daune materiale, însă femeia nu este mulţumită şi a contestat decizia.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

O avocată de 26 de ani a sărit de la etajul şase al unui bloc din Iaşi şi a murit pe loc

Despre Trianon, altfel. Sau la fel?

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile