Cum putem interpreta starea emoţională a unui om în funcţie de sprâncene, denumite şi „semaforul feţei“
0În funcţie de modul în care ne mişcăm sprâncenele, transmitem celor din jur o anumită stare interioară, iar aceştia o pot citi mai uşor dacă cunosc semnificaţia gesturilor noastre.
Analistul comportamental Joseph Messinger sublinia în cartea sa „Dicţionar ilustrat al gesturilor“ faptul că „mişcarea sprâncenelor funcţionează ca accentul pus o silabă“.
„Sprâncenele ne ajută să ne punem între paranteze emoţiile, să ne semnalăm schimbările de umoare, chiar dacă putem bănui că funcţia lor anatomică primară este aceea de proteja ochii de sudoarea care se prelinge de pe frunte. Partea de jos a frunţii este sediul inspiraţiei sau al creativităţii“, completează psihologul şi specialistul în comunicare verbală şi nonverbală.
Potrivit specialistului, funcţia de bază a sprâncenelor este „aceea de a semnala schimbările de dispoziţie. Teama sau surpriza ne fac săridicăm din sprâncene, mânia le coboară, neliniştea le apropie, nedumerirea le desparte. Le coborâm şi le ridicăm rapid pentru a-l anunţa pe un coleg că i-am remarcat prezenţa“.
„Sprâncenele exprimă, în principal două aspecte ale climatului mental: uimirea sau suspiciunea. Nişte sprâncene foarte mobilear fi, deci, o dovadă kinestezicp a predominanţei acestor două expresii. Sprâncene sunt semaforul feţei“, se mai arată în volumul semnat de Joseph Messinger.
Astfel, sprâncenele încruntate, dar mai ales profunzimea ridurilor dintre acestea reprezintă un indiciu pentru cât de des s-a încruntat persoana în cauză de-a lungul timpului. „Sprâncenele se coboară în două tipuri de situaţii, pe care le putem califica simplificând, drept agresive şi defensive“.
Pe de altă parte, sprâncenele ridicate, care determină ridarea frunţii, sunt asociate cu o persoană îngrijorată: „Cel care râde cu fruntea încreţită este şi un neliniştit“. Sprâncenele împreunate sunt asociate cu un mental anxios sau cu o mare suferinţă.
Citeşte şi: