Cum funcţionează serviciul 112. Detalii despre numărul unic de urgenţă la care intervin Poliţia, Jandarmii sau Pompierii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apelarea numărului 112 într-o situaţie de urgenţă face legătură cu dispeceratele de Poliţie, Pompieri sau Ambulanţă. În funcţie de tipul de urgenţă, unul sau mai multe echipaje specializate de la cele trei servicii intervin la locul solicitării.

Numărul de urgenţă 112 poate fi apelat din toată ţara, indiferent de reţeaua de telefonie. Apelarea acestuia, într-o situaţie de urgenţă, face legătura cu dispeceratele de Poliţie, Pompieri şi Ambulanţă.

„Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă este constituit în scopul furnizării către cetăţeni a Serviciului de urgenţă 112 şi asigură preluarea apelurilor de urgenţă de la cetăţeni şi, după caz, transmiterea acestora către agenţiile specializate de intervenţie, sau al prelucrării lor şi alertării directe a echipajelor de intervenţie în vederea asigurării unei reacţii imediate, uniforme şi unitare pentru soluţionarea urgenţelor”, se arată pe siteul serviciului. 

Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă este compus din centrele unice pentru apeluri de urgenţă, dispeceratele de urgenţă şi dispeceratele integrate de urgenţă, organizate la nivelul reşedinţelor de judeţ, la nivelul municipiului Bucureşti şi la nivelul municipiilor şi oraşelor. Potrivit reprezentanţilor serviciului, sistemul asigură cooperarea între agenţiile specializate de intervenţie ale Poliţiei, Pompierilor, Ambulanţei, SMURD şi Jandarmeriei care au obligaţia de a asigura intervenţia la urgenţe. Personalul specializat care preia apelurile de urgenţă la 112 este instruit să asiste apelanţii şi să le ofere ajutor în cel mai scurt timp.

Cum se acţionează în cazul unui accident

Numărul de urgenţă 112 se apelează doar atunci când este necesară intervenţia serviciilor specializate din Poliţie, Pompieri, Ambulanţă pentru asigurarea asistenţei imediate în cazul în care viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului este pusă în pericol. „Centrele unice pentru apeluri de urgenţă dispun de o bază de date care îi ajută pe operatorii 112 să identifice numărul de telefon de la care este apelat serviciul de urgenţă, să identifice apelantul şi să localizeze apelul, incidentul produs (în baza unui index de incidente) precum şi resursele de intervenţie cele mai apropiate. Acest lucru este posibil cu ajutorul indicilor/sistemelor de identificare”, mai arată reprezentaţii serviciului. 

Atunci când un cetăţean semnalează la 112 producerea unui accident, sistemul identifică numărul de telefon al apelantului, identifică tipul incidentului, determină numele şi adresa abonatului postului telefonic prin căutare automată în baza de date sau prin discuţie cu cetăţeanul. De asemenea, se determină locul incidentului şi se cere apelantului date despre caz/victim. Toate datele se transmit, automat, simultan, la dispeceratele Poliţiei, Ambulanţei şi Pompierilor/SMURD. Dispecerii stabilesc rapid mijloacele de intervenţie care participă la soluţionarea cazului, având la dispoziţie aplicaţia de Localizare Automata a Vehiculelor şi le alocă pentru intervenţie. 

Citeşte şi:

Intervenţie de amploare în judeţul Iaşi. Un cetăţean a anunţat la 112 că a văzut un avion în flăcări. Apelul a fost fals

Mai multe pentru tine:
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente