Copitele de porc leagă cununiile. Superstiţii de Ignat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Porcii sunt sacrificaţi de Ignat Foto: Adevărul

Conform rânduielii tradiţionale, tăierea porcului este singura activitate permisă a se desfăşura în ziua de Ignat. Se credea că prestarea oricărei alte munci - spălatul rufelor, cusutul, torsul lânii, maturatul casei atrăgea dupa sine pedepsirea celor care se făceau vinovati de încalcarea normelor sărbatoririi.

Se spune că în noaptea de Ignat porcii visează dacă vor fi sau nu tăiaţi sau visează cuţit, ceea ce constituie un semn că vor fi sacrificaţi.

„20 decembrie. Ziua Ignatului, în care traditiile românilor se repetă. Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului, aminteşte de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Într-un moment cum este cel de la cumpăna dintre anul vechi şi anul nou, se sconta pe funcţia regeneratoare a sacrificiului. Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se stinge, ce moare, o nouă viaţă se înfiripă, aceea a noului an”, se arată pe glaremagazine.ro.

Diferite organe sau părtţ din carnea porcului sacrificat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor maladii ale omului sau animalelor, în practici magice de vindecare a unor boli atribuite deochiului, spiritelor malefice, ca adjuvant în vrăji şi farmece, precum şi pentru "repararea" morţilor-strigoi.

Organele de porc, remedii pentru boală

Despre ficatul porcului se spune că este bun pentru vindecarea anemiei sau a lipsei poftei de mâncare.

Sângele animalului, amestecat cu mei şi lăsat să se usuce, este bun pentru afumat copiii când se sperie sau când au guturai.

Părul de porc se păstrează şi cu el se afumă copiii atunci când se crede că sunt deochiaţi. Cu el se afumă şi adăposturile vitelor, pentru a le proteja de atacul animalelor sălbatice.

Untura de la porcul negru este utilizată în vrăji, în descântece şi pentru prepararea unor leacuri. De asemenea, ea se foloseşte şi pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor şi viţeilor.

Grăsimea de porc se foloseşte pentru calmarea durerilor reumatice, cu ea ungându-se membrele corpului afectate de boală.

Copitele animalului sunt căutate de vrăjitoare, pentru a le utiliza în practici de magie neagră, de legat căsătoriile, de despărţire a cuplurilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”