Concernul Arçelik, care deţine mărcile Arctic şi Beko, ia în calcul deschiderea unui birou de cercetare la Iaşi. „Totul în casă ar trebui să poată fi controlat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Tarsicam

Grupul Arçelik, din Turcia, care deţine mărcile Arctic şi Beko, vrea să deschidă în România un birou de cercetare-dezvoltare specializat la început pe software development şi IT.

În cadrul biroului, care va fi cel de-al doilea ca mărime după cel din Turcia, vor fi create sisteme operaţionale conectate pentru electrocasnice, sofware şi Internet of Things, menite să dezvolte un mediu înconjurător inteligent, care să interacţioneze cu utilizatorii. Conform acestora, „totul în casă ar trebui să poată fi controlat”, mai puţin masa şi mobila.

Grupul este în căutarea unei destinaţii noi pentru extinderea companiei, iar în urma discuţiilor purtate cu centrele universitare din ţară, pe listă au rămas Iaşul şi Timişoara.

Delegaţia Arçelik s-a întâlnit marţi, 12 februarie, cu reprezentanţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) şi au discutat despre posibilitatea deschiderii biroului în capitala Moldovei. 

Acesta va fi al doilea cel mai mare concern al companiei, după cel existent în Turcia, iar realizarea sa în unul dintre cele două centre universitare a fost gândită astfel, spun reprezentanţii grupului, pentru a beneficia şi de resursa umană generată de învăţământul superior.

„Ne bucură faptul că Iaşul este pe lista scurtă a celor de la Arçelik pentru realizarea acestui birou de cercetare-dezvoltare. În discuţiile purtate cu reprezentanţii companiei ne-am exprimat deschiderea pentru o colaboare completă cu aceştia, pe toate paliere, începând cu cel local, prin resursa de absolvenţi pe care o oferă universitarea, până la accesarea împreună a diverselor finanţări europene cu proiecte comune sau realizarea de teze de doctorat în parteneriat pe domenii punctuale, de interes pentru aceştia”, a precizat Dan Caşcaval, rectorul TUIASI.

Arçelik va anunţa în luna martie în care dintre cele două oraşe va fi construit biroul, urmând ca până în iunie să se decidă şi asupra unui profil al angajatului. Procedurile de deschidere vor fi terminate până la sfârşitul lui 2019.

Citiţi şi:

Angajaţii unui spital ieşean protestează faţă de presupusele abuzuri ale managerului

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!