Cine va ridica gunoiul ieşenilor în următorii cinci ani. La bază stă un contract de 65 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS) a încredinţat contractul de delegare a gestiunii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor în judeţul Iaşi.

Potrivit oficialilor judeţeni, operatorul desemnat este Girexim Universal S.A. Acesta va asigura aceste servicii în cele 93 de comune, în municipiul Paşcani şi oraşele Târgu Frumos, Podu Iloaiei şi Hârlău. „Numărul beneficiarilor este de aproape 500 000, dintre care 425 000 locuiesc în mediul rural, aici numărul gospodăriilor individuale fiind de peste 130 000. Estimările indică faptul că, anual, vor fi colectate aproximativ 62 000 de tone de deşeuri menajere. Cea mai mare cantitate, 49 000 de tone, va fi strânsă în recipiente separate şi va fi transportată la staţia de tratare mecano-biologică Ţuţora. Alte 12 000 de tone, produse reciclabile, vor fi procesate la staţia de sortare“, se arată în informarea Consiliului Judeţean.

Contractul a fost semnat pentru o perioadă de cinci ani, valoarea acestuia fiind de 64,6 milioane de lei, fără TVA. Anual, operatorul va plăti Consiliului Judeţean o redevenţă de 183 000 de lei.

„Ţara noastră este pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte colectarea selectivă, de aceea acest pas este unul important pentru judeţul nostru şi este nevoie atât de implicarea autorităţilor locale cât şi a fiecărui locuitor. Ne dorim să creştem standardul de viaţă al populaţiei şi să îmbunătăţim calitatea mediului, iar acest lucru îl putem face doar printr-un sistem de management al deşeurilor foarte bine pus la punct”, a afirmat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate a fost înfiinţată în anul 2009 cu scopul de a reglementa, monitoriza şi gestiona serviciul de salubrizare de pe raza unităţilor administrative membre, precum şi de a realiza în comun proiecte de investiţii pentru înfiinţarea, modernizarea sau dezvoltarea sistemelor de utilităţi publice. Membri ai ADIS sunt CJ şi cele 98 de primării din judeţul Iaşi.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete