Cine răspunde dacă un mistreţ îţi distruge maşina. Proces cu scântei între Poliţie şi Direcţia Silvică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mistreţii au distrus maşina Poliţiei FOTO Arhivă

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi a dat în judecată Direcţia Silvică din Iaşi după ce şase porci mistreţi au distrus o autospecială în timpul unei misiuni.

Procesul dintre cele două părţi a fost tranşat zilele trecute de Tribunalul Iaşi, care a respins solicitarea Poliţiei ieşene. Reprezentanţii IPJ solicitaseră, prin acţiunea judiciară, ca Direcţia Silvică din judeţ să achite contravaloarea reparaţiei autospecialei distruse de animelele sălbatice. A fost vorba despre 5.700 de lei, pe care IPJ va trebui, până la urmă, să îi deconteze din fondurile proprii.  

Potrivit motivării instanţei, incidentul care a stat la baza procesului dintre cele două instituţii publice a avut loc pe 6 noiembrie 2019. În acea zi, aproape de ora 21.00, doi agenţi de Poliţie se aflau într-o misiune şi se deplasau prin apropierea localiăţii Vama, pentru a răspunde unui apel la 112.

La un moment dat, de pe una din laturile drumului au apărut şase mistreţi. „Din cauza faptului că era întuneric, iar grupul de mistreţi a apărut brusc în faţa autospecialei de poliţie, conducătorul auto nu a putu evita în timp util impactul, intrând în coliziune cu aceştia, iar în urma impactului, unul dintre porcii mistreţi a murit pe loc”, au precizat reprezentanţii IPJ Iaşi. Animalul sălbatic care a murit în urma impactului a fost preluat de un paznic de la Cantonul Silvic Vama.

La proces, Poliţia a acuzat că Direcţia Silvică este vinovată de accident deoarece nu a asigurat „în mod continuu lipsa accesului animalelor sălbatice din fondul de vânătoare pe care îl gestionează la drumurile publice, destinate circulaţiei rutiere”.

La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei Silvice Iaşi au cerut judecătorilor să constate existenţa cazului fortuit, adică a unui eveniment care nu ar fi putut să fie prevăzut. „Pârâta a solicitat constatarea existenţei cazului fortuit întrucât nu s-a făcut dovada încălcării vreunei obligaţii legale în sarcina gestionarului fondului cinegetic, iar pătrunderea unui animal pe drumul naţional nu poate fi prevăzută şi nici împiedicată de administratorul drumului sau de gestionarul fondului cinegetic”, au precizat cei de la Direcţia Silvică.

Judecătorii ieşeni au dat dreptate celei din urmă instituţii invocând că, printre obligaţiile pe care Direcţia Silvică le are nu se numără şi cea de a împiedica animalele sălbatice să nu intre pe drumurile publice.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Drama unui profesor universitar român închis în China. „De două ori pe lună eram scos dintr-o cuşcă şi dus în alta, legat fedeleş“

Coşmarul profesorului român închis în China, prelungit la nesfârşit de pandemia COVID-19. „Practic, în loc de două linguri de orez pe zi a ajuns să primească una“

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie