Ceaiuri-minune şi leacuri băbeşti pentru vindecarea răguşelii şi a durerilor în gât

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lunile de iarnă favorizează apariţia afecţiunilor respiratorii, a durerilor în gât şi a răcelilor. Vremea umedă şi aerul rece fac ca durerile în gât să fie frecvente şi să persiste. Cele mai indicate în sezonul rece sunt ceaiurile călduţe, infuziile cu plante, dar şi câteva alte alimente care ajută la recăpătarea vocii şi la dispariţia durerilor.

Specialiştii spun că un efect miraculos în tratarea răguşelii şi a durerilor în gât îl au ceaiurile.

De exemplu, ceaiul de ghimbir este bun pentru gâtul inflamat şi tuse. Acesta se serveşte cu înghiţituri mici. 

Ceaiul de salvie este bun pentru durerea în gât, dar şi pentru răguşeală. Este indicat să se facă gargară de trei ori pe zi cu el.  

Ceaiul din ceapă ajută şi el în caz de dureri în gât, iar efectul creşte când este amestecat cu miere de albine. 

‘’Contra răguşelilor se bea o infuzie din amestec de frunze de podbal, flori de lumânărică şi rădăcini de nalbă mare, din care se consumă câte o lingură la intervale de o oră, până la vindecare. Soluţiile de propolis sunt eficiente pentru tratamentele externe. În uz extern şi-au demonstrat eficienţa următoarelor procedee: gargară cu infuzie din sânziene, muşeţel, arnică, patlagină, sulfină, fructe de fenicul, precum şi inhalaţii cu abur de muşeţel, anason, mentă sau rozmarin, lavandă sau uleiuri eterice de mentă, brad, lavandă, câteva picături turnate în apă fierbinte, repetate dimineaţa şi seara’’, enumeră prof. Univ. Constantin Milică într-un articol despre tratamentele naturiste care combat laringita. 

Efect benefic au şi inhalaţiile cu abur de muşeţel, mentă sau rozmarin, cu ulei de pin sau ienupăr care desfundă căile respiratorii. 

Limonada caldă şi mierea de albine  ''ung'' gâtul şi lasă o senzaţie plăcută, astfel că este recomandat să se ia câte o liguriţă şi de patru ori pe zi. 

Printre leacurile folosite pentru răguşeală şi dureri în gât se numără şi amestecul dintre ou, lapte fierbinte şi zahăr. Chiar de la a doua cană se vor simţi îmbunătăţiri. 

‘’Considerate alimente-medicament, pe lângă ceaiuri, se indică şi lapte fierbinte cu gălbenuş de ou şi suc de praz, îndulcite cu miere de albine, sucuri de morcov şi lămâie, bomboane cu miere’’, mai arată prof. univ. Constantin Milică în cadrul aceluiaşi articol. 

Vă mai recomandăm:

Leacuri băbeşti pentru tratarea arsurilor uşoare. Efectele neştiute pe care albuşul de ou le are asupra rănilor

Nouă plante-prietene ale stomacului lovit de indigestie. Cum „îmblânzesc“ fructele de fenicul peştele, varza sau brânzeturile

Ieşenii se pregătesc de vacanţă cu ceaiuri pentru virilitate

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete