Ce legătură există între vin şi încălzirea globală. Studiu cu impact european realizat de cercetătorii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Struguri la staţiunea ieşeană FOTO Arhivă

Cercetările efectuate de specialiştii de la USAMV Iaşi au evidenţiat modificarea profilului climatic al mai multor podgorii, din toată Europa, studiate, ca efect al creşterii temperaturilor.

Cercetători din cadrul Facultăţii de Horticultură a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi au studiat, timp de şase ani, impactul schimbărilor climatice asupra unora dintre cele mai importante podgorii europene. 

Printre acestea se numără: Bordeaux şi Valea Loirei (Franţa), Valea Rhinului (Germania), La Rioja (Spania), Cotnari (România) - şi arealului South Sussex din Sudul Marii Britanii. 

„În contextul schimbărilor climatice, ne-am propus să studiem, alături de partenerii noştri din instituţii europene, impactul acestui fenomen global asupra podgoriilor, să elaborăm prognoze privind evoluţia viticulturii în următoarele decenii, să identificăm soluţii de adaptare la acest fenomen şi de diminuare a impactului său asupra viticulturii. Cercetările efectuate de noi au evidenţiat modificarea profilului climatic al tuturor podgoriilor studiate, ca efect al creşterii temperaturilor, cu consecinţe  pozitive pentru cele din zona temperată, mai răcoroasă, precum Valea Rinului, Cotnari, Valea Loirei, dar şi preocupante pentru podgoriile mai apropiate de climatul mediteranean, precum Bordeaux şi La Rioja”, a punctat prof. univ. dr. Liviu Mihai Irimia, decanul Facultăţii de Horticultură din Iaşi, cercetător principal în cadrul proiectului.

În cadrul proiectului LIFE ADVICLIM, lansat în 2014 şi coordonat de Universitatea Rennes 2 din Franţa, au fost dezvoltate tehnologii adaptabile podgoriilor europene. Potrivit unui comunicat de presă al USAMV Iaşi, au fost dezvoltate reţele de senzori de temperatură pentru fiecare podgorie şi o platformă web care permit viticultorilor să evalueze impactul schimbării climatice asupra propriilor parcele, să experimenteze metode de adaptare şi să măsoare emisiile de gaze cu efect de seră, pe care le generează propriile lucrări de întreţinere. 

„Concret, USAMV Iaşi a coordonat în cadrul proiectului ADVICLIM activitatea Demonstraţii pe site-urile pilot europene, a efectuat spaţializarea şi analiza indicilor bioclimatici din perioadele 1951-1990 şi 1991-2010 din cele şase podgorii, a stabilit prognoza evoluţiei potenţialului viticol al podgoriei Cotnari pentru perioada 2020 – 2100 şi a studiat comportamentul viţei de vie în diferite contexte de mediu şi tehnologice din arealul Cotnari”, a mai punctat prof. univ. dr. Liviu Mihai Irimia.

Cercetările au reunit universităţi şi instituţii de cercetare de mare prestigiu din Europa: CNRS, INRA, IFV şi Bordeaux Science Agro din Franţa; Universitatea Geisenheim din Germania, Universitatea Publică Navarra din Spania, Plumpton College din Marea Britanie şi USAMV Iaşi, din România. 

Vă mai recomandăm şi:

Riscul ca Trump să moară din cauza COVID-19, calculat de un expert australian

Ce mită ar fi primit şefa Medicinei Legale din Iaşi. Este unul dintre cei mai bine plătiţi doctori: 36.000 de lei pe lună

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi