Ce a păţit un bărbat orb care călătorea împreună cu câinele lui. Ministrul de Interne s-a sesizat după ce Liviu Dragnea a discutat cu Carmen Dan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Povestea tristă a unui ieşean născut fără vedere a devenit virală pe Facebook, ajungând inclusiv în atenţia Ministerului de Interne. Petrică Iordache a fost refuzat într-un mijloc de transport în comun deoarece voia să călătorească alături de un câine-ghid.

UPDATE Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, duminică, la Antena 3, că s-a dispus cercetarea disciplinară a poliţistului care nu l-a amendat pe şoferul care a dat jos din autobuz un nevăzător însoţit de un câine ghid, fiind sesizat, totodată, şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Carmen Dan a precizat că audierile în acest caz au avut deja loc în cursul zilei de duminică, Petru Iordache, nevăzătorul din Paşcani, dând o declaraţie la poliţie privind modul în care a avut loc incidentul şi modul cum a acţionat poliţistul chemat la faţa locului.

”Deja sunt configurate concluziile acestor verificări, în sensul că şoferul de autobuz care a avut un comportament atât de inacceptabil a fost sancţionat, poliţistul urmează să fie supus unei cercetări disciplinare atât din punct de vedere al comportamentului, dar şi al modului în care s-a prezentat în situaţia respectivă. Nu pot fi tolerate genul acesta de abordări”, a spus ministrul de Interne.

Pe lângă amenda aplicată cu întârziere de către poliţiei, şoferul riscă şi o sancţiune din partea CNCD. ”S-a decis să se facă o sesizare şi la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru că sunt competenţi să dispună măsuri în ceea ce priveşte această discriminare”, a afirmat Carmen Dan.

Ea a luat şi decizia ca toate unităţile de poliţie să informeze poliţiştii asupra legislaţiei privind drepturile persoanelor cu handicap.

 Ministrul de Interne a dispus verificări ale circumstanţelor în care o persoană nevăzătoare din Paşcani a fost dată jos din autobuz de către şofer pentru că era însoţit de un câine ghid, iar poliţistul chemat la faţa locului nu a aplicat niciun fel de sancţiune. Decizia ministrului a fost luată în urma unei relatări pe Facebook a incidentului, distribuită ulterior de Liviu Dragnea, care i-a cerut lui Carmen Dan să ia măsurile necesare, potrivit News.ro


„Sesizarea făcută ieri de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, despre postarea jurnalistului Laura Baban recunosc că m-a sensibilizat şi m-a intrigat. Cazul lui Petrică din Paşcani mă interesează în primul rând ca om, pentru că gândesc că dinamica lucrurilor pe care le trăim ar trebui să nu ne facă să ne îndepărtăm unii de ceilalţi, ci dimpotrivă, să ne bucurăm de o normalitate liniştită”, a scris Carmen Dan pe Facebook.

Ea a anunţat că a luat legătura cu jurnalista care relatat incidentul cu ajutorul căruia l-a contactat pe nevăzătorul care a fost victima în acest caz.

”Am luat legătura cu doamna Baban care a avut amabilitatea să îmi dea numărul de telefon al domnului Petrică pe care l-am şi sunat. În acest moment, reprezentaţii Poliţiei Române desfăşoară verificări suplimentare pentru a afla exact ce s-a întâmplat atunci, iar dacă cineva a greşit atunci acela trebuie să plătească!”, a încheiat ministrul de Interne.

Cum a început totul

Întâmplarea nefericită prin care a trecut Petrică Iordache a devenit virală după ce o prietenă de a sa, Laura Baban, a postat un mesaj pe Facebook. Postarea a fost redistribuită de mii de persoane, inclusiv de liderul PSD Liviu Dragnea, care a precizat că a discutat cu ministrul de Interne pentru a face verificări.

Potrivit celor relatate de Laura Baban, în urmă cu câteva zile, Petrică Iordache a vrut să mearg la Sibiu cu un autobuz ce pleca din oraşul ieşean Târgu Frumos. Şi-a făcut rezervarea telefonic însă când a ajuns la autobuz, şoferul a refuzat să îl lase să urce cu tot cu câinele care îi este ghid.

„Maya este un câine ghid, antrenat special ca să-l ajute pe Petrică. Şoferului nu i-a păsat. A turbat şi-a început să-l înjure. Apoi a lovit cu piciorul câinele, de-a scheunat Maya (un labrador măricel) şi s-a rostogolit pe scări, apoi şoferul Daniel l-a împins violent pe Petrică jos din autobuz, a închis uşa şi a plecat. Nimeni nu a reacţionat! Nimeni”, a povestit Laura Baban.

Potrivit celor relatate de aceasta, Petrică Iordache a sunat şi la 112 însă nu a fost ajutat de poliţistul care a venit la faţa locului. În urma unor discuţii cu reprezentanţii firmei incriminate, aceştia au fost de acord să îl ia pe ieşeanul orb următoarea cursă spre Sibiu. Ieşeanul a aşteptat astfel patru ore, de unul singur, în benzinărie, până ce următoarea cursă a plecat.

Cazul ar fi ajuns în vizorul ministrului de Interne Carmen Dan, după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a postat şi el pe Facebook povestea lui Petrică. „Îmi pare rău pentru experienţa urâtă a lui Petrică şi vreau să îi facem dreptate. Am discutat cu doamna Carmen Daniela Dan, Ministrul Afacerilor Interne, şi am rugat-o să facă toate verificările necesare şi să aplice toate sancţiunile stabilite de lege. Cred că schimbarea vine din fiecare dintre noi şi nu putem sta nepăsători în faţa unei situaţii de acest fel, indiferent că suntem călătorii din autobuz, poliţişti sau altceva”, a scris Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor