Ce a păţit o instituţie luată prin surprindere de o ninsoare în martie. 22 de persoane au fost rănite după ce microbuzul lor a derapat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi a primit o amendă de 14.500 de lei după ce nu a deszăpezit un drum pe care a avut loc un accident rutier.

Sancţiunea primită de instituţia publică ieşeană a fost menţinută în mod definitiv de judecătorii ieşeni, care au respins astfel o contestaţie formulată de DJADP Iaşi. Cei de la Drumuri şi Poduri au fost amendaţi de Poliţia Rutieră încă din aprilie 2019, fiind consideraţi responsabili de un incident rutier ce a avut loc în martie 2019. 

Atunci, pe o porţiune de drum administrată de DJADP, un microbuz de transport persoane a derapat pe zăpădă şi s-a răsturnat pe marginea drumului. 22 de persoane au fost rănite în urma acelui accident, ce a avut loc în apropiere de localitatea Dobrovăţ. Autorităţile locale au activat atunci planul roşu, mai multe echipaje de salvare transportând victimele la trei spitale din Iaşi. 

În urma verificărilor s-a constatat că accidentul a avut loc din cauza carosabilului acoperit de zăpadă. Petenta a fost sancţionată contravenţional pentru săvârşirea contravenţiei sancţionată de art. 105 pct.28 din O.U.G. 195/2002R, constând în aceea că în calitate de administrator al drumului judetean DJ 247 Dobrovat, nu a luat măsurile necesare pentru menţinerea într-o stare corespunzătoare a carosabilului drumului prin îndepărtarea zăpezii şi răspândirii de material antiderapant”. 

La proces, reprezentanţii DJADP s-au apărat că, la acel moment, contractul instituţiei cu firma de deszăpezire se încheiase. De asemenea, au mai precizat aceştia, “unul dintre obiectivele principale ale oricarei institutii publice este cheltuirea eficienta a banului public”, explicând că ar fi trebuit să plătească 31.000 lei/zi pentru prelungirea contractului de deszăpezire, care expirase la data de 15 martie 2019. 

“Instanţa consideră că acest gen de fapte contravenţionale este din ce în ce mai des întâlnit şi că este necesară sancţionarea contravenţională cât mai adecvată a acestora pentru a se realiza scopul educativ şi preventiv al sancţiunii contravenţionale. De asemenea, această faptă contravenţională prezintă un grad de pericol social ridicat, prin aceea că pot conduce laconsecinţe mult mai grave, precum producerea unor grave accidente de circulaţie insa cu multiple victime decedate si nu doar ranite cum s-a intamplat in prezenta cauza, astfel că nu se impune înlocuirea amenzii cu avertisment”, au precizat judecătorii Tribunalului Iaşi, care au menţinut amenda. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Momentul în care Cristian Rizea a fost reţinut la Chişinău: „Spuneţi-i lui Dodon că pe 15 noiembrie va ajunge la puşcărie”

Miercurea neagră. Toate recordurile pandemiei au fost spulberate în ultimele 24 de ore

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”