Câte 200 de bolnavi într-o gardă în compartimentele de primire urgenţe din Iaşi. „Pacienţii nu merg către celelalte porţi de intrare în sistemul medical”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” ajung în fiecare gardă câte 200 de bolnavi FOTO: ziaruldeiasi.ro

Judeţele Iaşi şi Hunedoara au intrat în atenţia secretarului de stat Raed Arafat din cauza numărului mare de pacienţi înregistraţi în compartimentele de primiri urgenţe. La Iaşi, aproape 200.000 de bolnavi au trecut, în 2015, prin urgenţe.

În cele şase spitale din Iaşi care au compartimente de primire urgenţe s-au prezentat, anul trecut, aproape 200.000 de pacienţi. Cei mai mulţi, peste 83.000, au fost preluaţi în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon”.

Potrivit urgentiştilor, în medie, în fiecare gardă asigurată de patru sau cinci medici, în UPU, ajung câte 200 de pacienţi, uneori chiar şi 250.

Medicii sunt de părere că aglomeraţia din UPU se datorează neînţelegerii sistemului medical. Conform urgentiştilor, pacienţii nu înţeleg că pot avea acces la servicii medicale şi prin intermediul medicilor de familie sau a medicilor specialişti din ambulatoriu.

Urgentiştii arată că mulţi dintre bolnavi ajung în UPU fără să reprezinte urgenţe medicale. Potrivit lor, bolnavii preferă să ajungă în UP, pentru a beneficia de analize şi investigaţii gratuite, făcute în aceeaşi zi, nu la o dată ulterioară, cum se întâmplă în ambulatoriu.

„Pacienţii din judeţul Iaşi nu merg către celelalte porţi de intrare în sistemul medical şi preferă adresarea în urgenţe. Avem zone din care în mod constant vin pacienţi fără să meargă la medicul de familie sau care declară că au programare în ambulatoriu de specialitate, dar nu vor să aştepte“, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD.

Conform Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) în compartimentul de urgenţe de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi au fost înregistraţi peste 22.000 de bolnavi, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ au intrat în UPU aproape 38.000 de minori, la Spitalul Municipal din Paşcani au fost raportaţi peste 23.000 de bolnavi, la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” au ajuns peste 49.000 de pacienţi în urgenţe, iar la Institutul de Boli Cardiovasculare au ajuns în urgenţe peste 11.000 de bolnavi.


Pentru a decongestiona compartimentele de primire urgenţe din spitalele ieşene, Direcţia de Sănătate Publică şi Colegiul Medicilor din Iaşi propun înfiinţarea unor noi centre de permanenţă în cartierele municipiului Iaşi.

„Am verificat şi noi ce se întâmplă în UPU şi am constat două fapte: activitatea este susţinută, dar cele mai multe dintre cazuri nu sunt urgenţe. Am încercat să rezolv situaţia prin înfiinţarea unui centru de permanenţă în imediata apropiere a UPU, astfel încât să preia cazurile minore. Spitalul, însă nu are spaţiu şi atunci CMI a venit cu propunerea să înfiinţăm mai multe centre de permanenţă în fiecare cartier, idee care ni s-a părut foarte bună“, a arătat dr. Liviu Stafie, directorul DSP.
 

Citeşte şi:

Cum ajung copiii de 10 ani la Urgenţe din cauza drogurilor. Principalii vinovaţi: dealerii care racolează consumatori şi „prietenii“ din anturaje nepotrivite

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea