Campanie de donare de sânge încheiată cu succes. Studenţii de la Medicină au dat o mână de ajutor Centrului de Transfuzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transfuzii de sânge

505 persoane au donat sânge săptămâna aceasta, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Iaşi (CRTS), în urma campaniei „Donează Sânge – Fii erou!”.

Numărul celor care au trecut pragul sediului CRTS a fost peste media zilnică necesară de 80 de donatori, cele cinci zile ale campaniei putând fi considerate reuşite, prin raportare la perioadele în care Centrul număra şi 20 de donatori pe zi. 

Campania de donare de sânge a fost organizată de către studenţii Facultăţii de Medicină Generală din Iaşi, care s-au aliniat unui proiect desfăşurat la nivel naţional de toate facultăţile de acest tip.

Conform reprezentanţilor CRTS, numărul donatorilor noi a mai crescut în urma evenimentelor de conştientizare desfăşurate. Cu toate acestea, medicii de la Centrul de Transfuzii îndeamnă oamenii să continue să doneze sânge, pentru că, dacă numărul acestora nu va fi constant, stocul va ajunge din nou să nu poată acoperi toate cerinţele spitalelor.

Cei care vor să doneze sânge o pot face în continuare, la sediul CRTS, situat mai sus de Spitalul „Sfântul Spiridon”, pe strada Nicolae Bălcescu nr 21, de luni până vineri, în intervalul 7.00-13.00. Condiţiile şi recomandările pentru donare pot fi consultate pe site-ul www.crtsiasi.ro. 

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor