Beizadea de şef de partid, ameninţări cu pistolul prin Iaşi. „Inculpatul a strigat că este fiul patronului unei firme”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Manolache a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare FOTO Ionuţ Benea

Judecătorii ieşeni au pus punct dosarului de ultraj în care a fost judecat Ştefan Manolache, fiul preşedintelului UNPR, Mircea Manolache, consilier judeţean şi preşedinte al UNPR Iaşi. Tânărul de 25 de ani a fost condamnat cu suspendare.

La aproape patru ani de la momentul la care a urmărit un taximetrist cu pistolul prin Iaşi, fiul preşedintelui UNPR a fost pedepsit de justiţie pentru fapta sa. Ştefan Răzvan Manolache (25 de ani) a fost condamnat de judecătorii Curţii de Apel Iaşi la un an de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice şi uz de armă neletală. Sentinţa judecătorilor este definitivă. Condamnarea băiatului patronului de la Parma Taxi, Mircea Manolache,vine după ce, cu doar câteva zile înainte, un ieşean a depus o plângere la Poliţie conform căreia Ştefan Manolache i-ar fi distrus o poartă.

Conform plângerii, tânărul Manolache ar fi dorit să achiziţioneze de la ieşeanul Andrei Theodor Damian o unitate de calculator. Nemulţumit de produsul primit, şi pentru că a vrut să îşi primească banii înapoi, Ştefan Manolache ar fi tras, într-un exces de furie, de o poartă, pe care reclamantul spune că a îndoit-o. La rândul său, Manolache a depus plângere pentru înşelăciune împotriva lui Damian. „S-a întocmit dosar penal pentru distrugere, pe de o parte, şi de înşelăciune, pe de altă parte. Facem cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul şi, în funcţie de rezultate, vom dispune măsurile legale“, ne-a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

De ce a fost condamnat

În dosarul în care a fost condamnat, Ştefan Manolache a fost acuzat de fapte mai grave. El a fost trimis în judecată în 2014 după ce a ameninţat un taximetrist că îl va împuşca. Potrivit procurorilor, fapta a avut loc în aprilie 2013, atunci când Ştefan Manolache, în urma unui conflict cu un taximetrist, l-a urmărit cu maşina prin oraş şi l-a ameninţat de mai multe cu un pistol cu bile. Taximetristul a fost ajuns până la urmă, iar când Manolache l-a ameninţat din nou, acesta a scos un spray lacrimogen şi i-a pulverizat în ochi scandalagiului. Manolache a tras atunci de patru ori cu arma, două dintre bilele de cauciuc lovind un amic al taximetristului în zona capului şi pieptului. Procurorii au susţinut în rechizitoriu că Ştefan Manolache ar fi strigat de mai multe ori către taximetristul cu care s-a certat în trafic că este „Mircea de la Parma Taxi“.

„Avem în vedere faptul că inculpatul, la doar trei luni de la momentul obţinerii permisului de  portarmă neletală, a căutat şi creat o situaţie în care să folosească pistolul pe care îl deţinea, fără alte justificări decât dorinţa de a-şi afirma autoritatea în rândul taximetriştilor. De altfel, în împrejurările comiterii faptei, inculpatul a strigat în mod repetat că este patronul sau fiul patronului de la o firmă de taximetrie, motiv pentru care, în opinia acestuia, alţi taximetrişti îi datorau respect şi temere“, se preciza în propunerea de arestare respinsă de judecători la vremea respectivă.  

Consilierul judeţean Mircea Manolache a refuzat să comenteze soluţia. „Este major, are 25 de ani, e problema lui. Nu legaţi numele meu de numele lui“, a spus acesta. 

Mai multe pentru tine:
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Prințul Paul al României, prins în Malta. El a fost găsit într-un resort
Urme de urs la Sâmburești de Olt, într-o zonă de deal. Primar: „Singura soluție, schimbarea legislației tembele actuale”
O teorie controversată: croissantele nu sunt franțuzești, iar sosul de pizza nu este italian. „Bucătăria italiană nu există”, afirmă un istoric culinar
Un deputat USR susţine că numele său ar fi pe listele de susţinători ai Dianei Şoşoacă. „Semnătura mea, falsificată”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
CSM Bucureşti, învinsă fără drept de apel de Metz, în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Mircea Geoană cere românilor din America să facă o petiție către noul congres american pentru eliminarea vizelor VIDEO
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani