Bărbatul scăpat din ghearele ursului va fi detubat. „România ţine cu ursul. Un cioban, ce contează?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: zvp.ro

Incidentul petrecut la graniţa dintre judeţele Harghita şi Suceava, în care un bărbat a fost găsit mort după ce a fost atacat de un urs a stârnit controverse în mediul online.

Bărbatul în vârstă de 45 de ani care a scăpat cu greu din ghearele ursului la graniţa dintre judeţele Suceava şi Harghita va fi detubat, la câteva zile de la o operaţie care a durat şapte ore. Ajuns la Iaşi în stare gravă, ciobanul a suferit o serie de intervenţii chirurgicale, iar acum medicii spun că starea sa se îmbunătăţeşte. 

“La computerul tomograf s-au evidenţiat fracturi cominutive de oase ale feţei, fractură de maxilar şi fractură de mandibulă, multiple plăgi complexe, plăgi muşcate la nivelul braţelor cu amputaţie de falange şi o plagă obtuză la nivelul peretelui abdominal. Cazul a fost preluat de echipa de chirurgie oro-maxilo-facială dar intervenţia s-a făcut şi cu alţi colegi de alte specialităţi, cum ar fi chirurgie plastică, de ORL, şi  a fost nevoie şi de consult de chirurgie generală. Pacientul este în ATI, în acest moment,  încă este intubat. În cursul zilei va fi scos de pe ventilaţia mecanică, având capacitatea să respire singur. Evident, va mai fi nevoie de intervenţii chirurgicale, tipul compex al plăgilor impunând monitorizarea în permanenţă a sa”, a transmis Diana Cimpoeşu, şef UPU SMURD Iaşi. 

Cazul ciobanilor atacaţi de urs a fost intens comentat în mediul online, unii fiind revoltaţi de lipsa de reacţie a românilor. 

”Mihai Cadar îl chema pe omul omorât de urs. Un om bun şi modest, un simplu cioban. Viaţa lui nu contează. Numele lui nu va fi cunoscut în România, nimeni nu se va revolta, nimeni nu va plânge. România ţine cu ursul. Totul din cauza propagandei plătită cu bani grei, din afară, a ONG-ului Agent Green. De Arthur ştie toată Europa. De Mihai Cadar ştie doar fratele lui şi familia. Avea doar 26 ani. Un cioban, ce contează?”, a scris Costică Dinu, pe pagina sa de Facebook

Vă reamintim faptul că în seara zilei de vineri, 23 iulie, ursul a atacat o stână situată la limita dintre judeţele Suceava şi Harghita, de unde a plecat cu o vacă. 

În stână erau trei ciobani, iar doi dintre ei au decis să se ducă după urs, cu topoarele. Ursul le-a provocat răni grave. Din nefericire, unul dintre ei, cel mai tânăr, a fugit după ce a fost atacat şi a fost găsit mult prea târziu: murise.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Schimbări pentru românii care se întorc în ţară din state cu risc epidemiologic DOCUMENT

Presa austriacă, despre Petrom: Acţiunile OMV ar putea ajunge la ruşii de la Gazprom sau ungurii de la Mol, nefiind exclusă însă o renaţionalizare

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție