Apel către pacienţii cu forme uşoare de COVID-19. „Nu aglomeraţi UPU! Suferă cei care ar putea avea o mare urgenţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook/Diana Cimpoeşu

Medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi, le cere ieşenilor cu simptome uşoare ale bolii COVID-19 să nu aglomereze UPU şi să nu mai solicite ambulanţa pentru a se testa.

Medicul-şef al UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, face apel la pacienţii cu simptome uşoare de COVID-19 să nu mai aglomereze Unitatea de Primire Urgenţă de la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi. Pacienţii sunt rugaţi să se adreseze medicului de familie sau să se deplaseze la centrele de evaluare din Iaşi şi Paşcani. 

„Unii dintre ei exagerează şi ajung în Urgenţă. Este bine ca populaţia să fie extrem de bine informată şi să respecte regulile pentru a nu aglomera UPU, unde ajung cazurile cu patologie severă", a precizat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

În ultima perioadă, sunt foarte multe solicitări în dispeceratul ISU Iaşi, prin care se solicită ambulanţa pentru testare.

 „Noi venim cu rugămintea pentru cei care au un mijloc de deplasare spre un centru de testare să facă acest lucru, iar deplasarea noastră la domiciliu să rămână doar pentru cei care nu au posibilităţi. Este imposibil ca un sistem medical de urgenţă să facă faţă şi acestor transporturi care nu reprezintă urgenţă, ci sunt pentru evaluare. Suferă cei care ar putea avea, de fapt, o mare urgenţă", a mai afirmat medicul Diana Cimpoeşu.

Până acum, în judeţul Iaşi au fost diagnosticate cu COVID-19 peste 82.000 de persoane.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Rusia susţine că SUA nu au luat în considerare cerinţele sale de securitate. Nu a oferit un răspuns pozitiv la „principala“ revendicare, oprirea extinderii NATO, în special spre Ucraina

Ştefan Duduianu, unul dintre cei mai căutaţi interlopi, s-a predat. „Mă duc să-mi fac check-in să vadă toată Poliţia Română” VIDEO

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie