Anul şcolar începe în aproape 100 de unităţi din judeţul Iaşi tot cu WC în fundul curţii. Ce soluţii se iau în calcul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi mai sunt doar zece zile până la începerea noului an şcolar,  99 de şcoli din judeţul Iaşi continuă să aibă toaletele în fundul curţii, fără apă sau canalizare.

Un raport al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IPJ) Iaşi arată că din cele 606 unităţi de învăţământ din judeţ, 400 au grupuri sanitare interioare, 107 în exterior, dar cu apă şi canalizare sau fosă septică, iar aproape 100 băi fără apă şi canalizare.

Situaţia e doar puţin mai bună decât la începutul anului trecut, când Iaşul se afla pe locul al treilea în ţară, cu 207 şcoli în băi în fundul curţii, statistica incluzând atât unităţile care aveau băi utilate, dar aflate într-o clădire separată celei în care se ţineau cursurile, dar şi cele care aveau băi fără utilităţi.

Conducerea Inspectoratului susţine că problemele băilor vor fi mai puţine, întrucât urmează să fie finalizate o serie de lucrări de reparaţie, renovare sau de construcţie.

„La nivelul judeţului Iaşi, valoarea fondurilor alocate pentru asigurarea utilităţilor este de 4.483.000, suma de care beneficiază 53 de unităţi de învăţământ. În prezent, lucrările de proiectare de execuţie de la aceste obiective au fost demarate la toate unităţile de învăţământ”, au precizat reprezentanţii ISJ Iaşi.

O situaţie dramatică a avut loc în luna aprilie a acestui an, la Şcoala Primară „Buda”, din comuna ieşeană Brăeşti, unde un copil de trei ani a murit după ce a căzut într-o fosă septică acoperită parţial. Şcoala avea baia într-o clădire alăturată celei principale, cu apă curentă, dar cu o fosă septică cu un capac rupt şi ruginit.

Părinţii copiilor ieşeni speră ca în anul următor să fie realizate lucrările necesare la băile şcolilor, pentru a nu mai trăi zilnic cu frica unui alt incident ca cel din Brăeşti.

Citiţi şi:

UPDATE Caz cutremurător la grădiniţă. Un copil de 3 ani a murit după ce a căzut într-o fosă septică neacoperită din curte

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”