Zona Bulevardului Dacia din Deva a intrat în reabilitare pe fonduri de la UE. Investiţie de peste 5,5 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de modernizare a zonei Bulevardului Dacia din Deva a demarat astăzi. Valoarea investiţiei finanţate din fonduri de la Uniunea Europeană depăşeşte 5,5 milioane de lei.

Peste 5,5 milioane de lei vor fi investiţi într-un proiect de reabilitare şi refuncţionalizare zonei Bulevardului Dacia din Deva.

„Proiectul finanţat din fonduri europene este cel de-al treilea dintr-o serie de şase proiecte care vor schimba din temelii anumite zone ale oraşului şi vor spori gradul de confort”, a afirmat primarul Devei, Petru Mărginean, astăzi, când a fost dat ordinul de începere a lucrărilor.

Bulevardul Dacia şi Aleea Salcâmilor se vor transforma total până la sfârşitul acestui an: se vor reabilita trotuarele, spaţiile destinate parcărilor, va fi amenajată o pistă de biciclete, va fi modernizat iluminatul public şi decorativ, vor exista spaţii de odihnă.

Zona va fi dotată cu grup sanitar, spaţiile verzi complet reamenajate vor fi irigate, va exista un infochioşc, internet wireless şi sistem de supraveghere video, a informat Primăria Deva.


Vă recomandăm şi:

Piaţa Arras din Deva a intrat în şantier. Statuile gimnastelor şi „flacăra olimpică” sunt demolate şi vor dispărea din zonă

Piaţa Arras din municipiul Deva rămâne fără gimnaste şi fără „flacăra olimpică”. Cele două ansambluri statuare sunt demolate în prezent şi vor fi mutate. Zona din centrul civic al Devei îşi va schimba total înfăţişarea, până la sfârşitul acestui an.

Platforma Ardealului din Deva a intrat în renovare. Peste 3,3 milioane de lei vor fi investiţi în piaţeta din vecinătatea gării

Primăria Deva a predat amplasamentul pentru realizarea lucărilor de amenajare a platformei Ardealului de pe Calea Zarandului. Valoarea proiectului realizat în vecinătatea gării este estimată la 3,3 milioane de lei.

O nouă zonă de joacă este construită în Parcul Tineretului din Hunedoara. Vor fi cheltuiţi 130.000 de lei pentru proiect

Au început lucrările la noile locuri de joacă înfiinţate în Parcul Tineretului din Huendoara. Investiţia se ridică la 130.000 de lei. Până în prezent, locuitorii Hunedoarei au trimis zeci de sesizări în care solicită administraţiei locale amenajarea sau modernizarea de părculeţe pentru copii.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate