Violatorii minori care au nenorocit o femeie în centrul Devei au fost arestaţi: au bătut victima până a intrat în comă, apoi au violat-o şi au tâlhărit-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Deva a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor trei minori, cu vârste de 14 ani şi 15 ani, acuzaţi de violarea unei femei, care se adăpostea pe stradă, în zona Pieţei Victoria.

Cei trei adolescenţi anchetaţi pentru violarea unei femei din Deva şi jefuirea ei au fost aduşi miercuri în faţa instanţei Judecătoriei Deva. La intrarea în sediul instituţiei, Raul Adafinei (14 ani), Vasile Sîngurelu (15 ani) şi Daniel Sîngurelu (15 ani) au fost aşteptaţi de familiile lor, care au provocat un scandal imens. Una dintre femei, revoltată că este filmată şi-a dat chiar pantalonii jos, arătându-şi părţile intime în public.

Minorii au fost aduşi în faţa instanţei, după ce au violat o femeie fără adăpost, în vârstă de 40 de ani, pe care au jefuit-o apoi şi au abandonat-o în stare de inconştienţă, în centrul Devei.

“Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului Sîngurelu Vasile, fără antecedente penale, studii 5 clase, în stare de abandon şcolar, sub aspectul săvârşii infracţiunilor de tâlhărie calificată şi viol. A dispus arestarea preventivă a inculpatului Sîngurelu Daniel, fără antecedente penale, studii 5 clase, în stare de abandon şcolar, sub aspectul săvârşii tâlhărie calificată şi complicitate la infracţiunea de viol. A dispus arestarea preventivă a inculpatului Adafinei Raul - Cristian, fără antecedente penale, studii 4 clase, în stare de abandon şcolar, sub aspectul săvârşii infracţiunilor de: tâlhărie calificată şi complicitate la infracţiunea de viol. Arestarea a fost dispusă, pentru cei trei, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 12 august 2015 până la data de 10 septembrie 2015 inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, a informat Judecătoria Deva.  

Au târât-o pentru a o viola
Potrivit procurorilor, în sarcina celor trei inculpaţi minori s-a reţinut că, în cursul nopţii de 9 august 2015, după ce, în prealabil, au urmărit-o pe femeia fără adăpost, cu intenţia de a o agresa şi deposeda de bani, Daniel Sîngurelu şi Vasile Sîngurelu i-au aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele până ce aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. Infracţiunea a avut loc în faţa clădirii Institutului de Proiectări Hunedoara din municipiul Deva.

“Agresorii au târât-o în partea laterală stânga a scărilor de acces în clădirea IPH Deva, unde minorul Vasile Sîngurelu, profitând de stare de inconştienţă a victimei, a întreţinut un raport sexual cu aceasta, ajutat fiind de ceilalţi doi minori, iar apoi, toţi cei trei au deposedat-o de o sumă infimă de bani şi o parte din bunurile ce le avea asupra ei. După comiterea faptelor, cei 3 inculpaţi minori au părăsit locul faptei, abandonând victima în stare de inconştienţă”, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva.
Victima a suferit leziuni craniene şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Hunedoara - Deva.

“Din concluziile medico-legale emise de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara a rezultat că persoana vătămată B.D.L. a suferit leziuni posttraumatice ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, acestea necesitând pentru vindecare un număr de 40 - 45 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei. De asemenea, s-au evidenţiat leziuni genitale ce puteau fi produse în cadrul unei agresiuni sexuale. Persoana vătămată se află în stare comatoasă în secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Hunedoara-Deva”, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva.

Cei trei agresori au fost supuşi unor expertize medico-legală privind stabilirea discernământului, în urma cărora s-a stabilit că toţi au  avut discernământul păstrat la data comiterii faptelor. “Faptele comise de cei 3 inculpaţi minori sunt de o gravitate sporită, aducând atingere atât dreptului de proprietate, cât şi integrităţii fizice, psihice şi morale a cetăţenilor, indiferent de condiţia lor socială, dar şi integrităţii  şi libertăţii sexuale, pentru toate aceste infracţiuni legiuitorul prevăzând pedepse aspre, cuprinse între 5 - 12 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi”, a concluzionat Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva.


Vă recomandăm şi:

Cronica înfiorătoare a unei crime pasionale care a îngrozit mapamondul. Românul care şi-a ucis amanta în Irlanda, incapabil să accepte despărţirea

Una dintre cele mai înfiorătoare crime pasionale comise în ultimii ani are la mijloc povestea de dragoste neîmplinită dintre un fost director al APIA Hunedoara, Marian Mihalache, şi amanta sa, o tânără asistentă medicală, plecată să muncească în Irlanda. Loredana Pricăjan a fost ucisă de acesta într-o cameră de hotel din Dublin, iar bărbatul a încercat apoi să se sinucidă. Mihalache a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

Fiul consilierei judeţene Dorina Pleşcan a fost chemat din vacanţă la audieri, în dosarul traficului de minore pentru sex

Ovidiu Daniel Pleşcan, Mihaela Ciociu şi Silviu Praţa au fost chemaţi, luni, în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara, la procescul în care sunt acuzaţi de trafic de minori şi prxenetism.

Chinurile unei femei fără adăpost: a fost violată de trei minori, bătută până la leşin şi lăsată într-o baltă de sânge pe stradă

O femeie în vârstă de 40 de ani, rămasă fără adăpost, a trecut prin momente cumplite. A fost batjocorită de trei adolescenţi, care au jefuit-o apoi şi au abandonat-o în stare de inconştienţă, în centrul Devei.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online