Viitor incert pentru FC Hunedoara. Cum se vede fotbalul hunedorean la trei decenii după „era Lucescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa FC Hunedoara a avut un sezon slab, iar suporterii nu îşi pun mari speranţe în viitorul ei. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

FC Hunedoara şi-a ratat obiectivul de a promova în liga a doua de fotbal, şi-a îndepărtat susţinătorii şi pare condamnată la rămânerea în anonimatul ligilor inferioare. Doar amintirile le-au rămas iubitorilor de fotbal din Hunedoara, când este vorba de echipa locală favorită.

Ultimul meci disputat de FC Hunedoara pe teren propriu a însemnat a zecea înfrângere din acest sezon. Echipa de fotbal hunedoreană a pierdut cu scorul de 1 – 2 cu FC Caransebeş, într-un joc disputat vineri, cu tribunele aproape goale. La începutul sezonului Ligii a treia de fotbal, iubitorii de fotbal din Hunedoara îşi puneau speranţe în promovarea echipei locale în a doua ligă naţională, chiar dacă mulţi dintre jucătorii de bază ai clubului au plecat la alte echipe.

Dacă în precedentele două sezoane, FC Hunedoara îşi jucase până în ultima etapă şansa la promovare, ultimul campionat a fost dezastruos. Din cauza performanţelor slabe, suporterii s-au îndepărtat de echipă, de la meci la meci numărul lor fiind din ce în ce mai mic. Într-o arenă de 15.000 de locuri numărul maxim al spectatorilor nu a depăşit 500, la meciurile din acest sezon.

Despre planurile de viitor legate de fotbalul din Hunedoara, autorităţile locale nu au vorbit deocamdată. Una dintre intenţiile administraţiei locale este realizarea unei investiţii în modernizarea terenului de zgură din stadionul Michael Klein. Acesta va fi acoperit cu gazon sintetic, potrivit planurilor. În ce priveşte echipa FC Hunedoara, situaţia ei rămâne incertă pentru sezonul viitor. FC Hunedoara mai are de disputat un meci, în deplasare, cu Nuova Becicherecu Mic.
 

Investiţiile în sport au ocolit Hunedoara

Foto

Au trecut zece ani de la ultimul meci oficial al echipa era antrenată de Mircea Lucescu şi în cele în care îi avea ca jucători pe Michael Klein şi Romulus Gabor, vremuri în care Corvinul juca de la egal la egal cu Steaua sau Dinamo.

De atunci, stadionul şi-a schimbat înfăţişarea. Arena Michael Klein a intrat într-o degradare continuă. Două terenuri din fosta bază sportivă au fost ocupate de construcţiile unor hypermarketuri, dintre care unul a dat faliment. Celelalte terenuri, cu excepţia celui de antrenament pentru juniori, au devenit impracticabile pentru că autorităţile nu au mai avut bani pentru a investi în ele, iar un alt teren din stadion ar putea deveni locul unui viitor ştrand.
Mircea Lucescu, în vremea când conducea echipa FC Corvinul. FOTO: Aurel Herlea. 1983

În ansamblul său, stadionul Michael Klein din Hunedoara oferă imaginea unui loc uitat de timp şi de oameni, în anii comunismului. Aceeaşi soartă o împărtăşeşte şi cealaltă bază sportivă mare a Hunedoarei, Constructorul, unde a activat până în urmă cu câţiva ani Constructorul Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

Imagini rare cu Luceştii: acum 30 de ani, tatăl şi fiul erau împreună pe banca de rezerve a echipei Corvinul Hunedoara            În 1983, Mircea Lucescu îşi petrecea ultimele săptămâni la conducerea echipei FC Corvinul Hunedoara, înainte de a prelua echipa naţională a României. Fiul său, Răzvan, era doar un puşti de 14 ani, care îi împărtăşea pasiunea pentru fotbal.

FOTO Ce dezvăluiau cele mai admirate imagini din istoria echipei Corvinul           Un stadion arhiplin, cu tribune care vibrau la fiecare fază din meciurile echipei favorite şi „explodau” la fiecare gol al gazdelor, contaminând cu bucurie împrejurimile arenei. Un public energic, care ocupa stadionul cu câteva ore înaintea meciurilor, unul pentru care fotbaliştii intraţi pe teren deveneau şi luptători din primul până în ultimul minut, iar adversarilor le era aproape imposibil să obţină victoria. Într-un cuvânt: Corvinul.

VIDEO Mircea Lucescu: primii ani de antrenorat la Corvinul Hunedoara şi un interviu de poveste, din 1981          În anul 1981, Mircea Lucescu locuia în Hunedoara şi antrena echipa Corvinul din localitate, prima din viaţa sa, club cu care a reuşit nu doar promovarea în prima ligă de fotbal, dar şi cele mai mari performanţe care au rămas în istoria clubului.

Mai multe pentru tine:
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil