VIDEO Un cămin cultural ridicat în cimitir „strică” biserica veche de trei secole. Ultimii localnici rămaşi în sat se crucesc la vederea construcţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cămin cultural este ridicat lângă morminte, la câţiva metri de biserica monument istoric veche de aproape trei secole a satului Ribicioara, unde mai trăiesc 40 de oameni. Construcţia, părăsită înainte de a fi finalizată, a dat naştere a numeroase reclamaţii.

GALERIE FOTO

Un cămin cultural aflat în construcţie în curtea bisericii de lemn din Ribicioara, veche din secolul al XVIII-lea, i-a revoltat pe localnici.

Noua clădire este ridicată de primărie în zona de protecţie a monumentului istoric şi a transformat cu totul înfăţişarea pitorească a bisericii.

Oamenii au depus mai multe sesizări la Ministerul Culturii şi Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru a opri proiectul, considerat inutil şi nelegal.

„Pe actualul loc unde se ridică căminul inutil a fost o şcoală. Au inchis-o, apoi au lăsat-o de izbelişte, fiecare a furat tot ce a putut, apoi au dăramat-o prin 2011. Clădirea era una sănătoasă, puternică, nu era în pericol de prăbuşire. Viitorul cămin cultural va fi ca un zgârie-nori nori într-un sat cu case de lemn şi cu acoperişuri de paie. Ribicioara mai are câteva gospodării, o populaţie îmbătrânită, un singur elev, iar un cămin cultural se găseşte în imediata apropiere a satului, în Ribiţa, la doar câţiva kilometri distanţă. Căminul din Ribiţa poate găzdui şi eventualele evenimente ale comunităţii ribiciorene. În tot acest timp, in Ribicioara sunt locuitori cu gospodării fără curent electric şi care deşi au făcut zeci de petiţii au primit doar promisiuni. Am sesizat Ministerul Culturii până la nivel central, Inspectoratul de Stat în Construcţii, le-am indicat că încalcă grav legea monumentelor istorice”, spune Raul Florin Matei, un localnic din zona Bradului.

Biserica veche de trei secole, cu cămin cultural în curte / ADEVĂRUL

Lucrări abandonate

Din toamna anului trecut, spun sătenii, nu se mai lucrează la căminul cultural, şantierul fiind abandonat. Primăria Ribiţa, condusă de 14 ani de primarul Ioan Faur, informează că satul Ribicioara, unde trăiesc mai puţin de 40 de oameni, avea nevoie de cămin cultural, pentru că şi alte sate din comună au.

„La nivelul comunei există patru cămine culturale cu clădiri proprii, iar la Dumbrava de Sus căminul cultural funcţioneaza în clădirea şcolii primare din localitate. Singurul sat care nu are cămin cultural este Ribicioara”, arată un raport al primăriei.

„Vechile administraţii locale începând cu anul 1989 au lăsat de izbelişte şi în paragină căminul cultural care s-a prăbuşit şi şcoala pe care datorită neîntreţinerii si deteriorării am fost nevoiţi să o demolăm iar pe acel loc  se construieşte un cămin cultural. Dorinţa cetăţenilor din satul Ribicioara a fost de a avea un cămin cultural, pentru că sunt nevoiţi de 25 de ani să participe la alegeri, evenimente în satul centru de comuna, satul Ribiţa, aflat la o distantă de câţiva kilometri. De asemenea doresc întâlniri, evenimente culturale, pomeni si parastase care să se ţină în localitatea lor. Căminul care se construieşte nu este în curtea bisericii, este pe domeniul public al comunei Ribiţa, noi obţinând toate avizele necesare pentru construire. Cum a funcţionat zeci de ani o scoală pe acest loc, credem că merită şi cetăţenii satului Ribicioara, la dorinţa lor, să aibă şi  un cămin cultural.Vrem să ducem la bun sfârşit această investiţie şi să o finalizăm în acest an pentru cetaţenii satului Ribicioara, care, indiferent de numar şi vârstă merită acest cămin cultural”, informează primarul Ioan Faur.

Satul Ribicioara, care aparţine comunei Ribiţa, a rămas una dintre cele mai izolate aşezări din vestul ţării, aflată în Munţii Apuseni, la limita judeţelor Hunedoara şi Alba. Unele case au rămas abandonate, altele nu au curent, nu au utilităţi, iar drumul de pământ al satului este aproape impracticabil. Localnicii se mândreau până de curând cu una dintre cele mai frumoase biserici din lemn din România, dar şi cu rezervaţia naturală Cheile Ribicioarei.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Paradisul rural ascuns în munţi. Este atât de frumos încât românii l-au numit „Palma lui Dumnezeu”

FOTO Raiul satelor din Munţii Apuseni. Cum a transformat venirea toamnei locurile de poveste ale moţilor

VIDEO Povestea singurei căutătoare de aur în râurile din România. Scoate metalul preţios după o metodă străveche

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu