VIDEO Protest în lacrimi după moartea unui tânăr arheolog. „Pauperitatea şi discriminarea l-au adus în asemenea hal”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest al angajaţilor de la Muzeul din Deva. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Marius Râza, un arheolog din Orăştie, şi-a pus capăt zilelor, iar unul dintre motivele gestului său fatal ar fi fost sărăcia în care trăia. Foştii săi colegi susţin că deşi tânărul avea studii superioare, el primea un salariu de mizerie, în timp ce alţi angajaţi cu aceeaşi încadrare primeau venituri de două ori mai mari.

Foştii colegi ai arheologului Marius Râza (31 de ani), care s-a sinucis în urmă cu o săptămână, au manifestat, vineri, în faţa clădirii Consiliului Judeţean Hunedoara şi a Prefecturii Hunedoara pentru a a-i aduce un omagiu şi pentru a reclama inechităţile salariale ale personalului din muzeu, de care şi acesta era afectat.

Cu o zi înaintea decesului tânărului, susţin liderii sindicatului angajaţilor muzeului, acesta primise un răspuns neconcludent de la conducerea instituţiei, după ce reclamase faptul că avea un venit brut mai mic de 2.000 de lei.

„A trecut o săptămână de când colegul nostru Marius Râza a hotărât să treacă la cele veşnice, în condiţiile în care viaţa, greutăţile, problemele sentimentale, nu în ultimul rând, dar mai ales pauperitatea şi discriminarea l-au adus într-un asemenea hal. Noi am întreprins o serie de demersuri pe parcursul acestui an, în care am semnalat în numeroase rânduri, prin memorii către Consiliul Judeţean şi către Prefectura Hunedoara, situaţia improprie a salarizării în cadrul unei instituţii de cultură, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara. Situaţia aceasta dramatică o regăsim chiar la colegul nostru, încadrat Arheolog 2, cu 1.943 lei, un salariu brut care nu poate fi explicat prin nicio formulă şi care avea un similar în plată, un alt coleg de-al nostru, cu 3.500 de lei. Ceea ce colegul nostru a solicitat din partea conducerii a fost să i se lămurească în ce manieră se află în această situaţie de salarizare, iar răspunsul care poartă data anterioară, deci cu o zi înainte de a se produce evenimentul tragic, este o însăilare de legi, deci răspunsul este fără răspuns”, a declarat arheologul Mihai Căstăian, preşedintele Sindicatului Personalului Ştiinţific şi Tehnic Auxiliar din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

Circa 20 de angajaţi ai Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva au protestat la Deva.

Reprezentanţii lor au prezentat un memoriu conducerii Consiliului Judeţean Hunedoara şi celei a Prefecturii Hunedoara, în care s-au plâns de discriminările salariale la care sunt supuşi unii dintre angajaţi şi de lipsa unor explicaţii concludente pentru aceste inechităţi. Vor avea loc verificări, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

Reprezentanţii Muzeului Civilizaţiei dacice şi Romane Deva au precizat că au respectat legea în totalitate, în ce priveşte stabilirea salariilor.

Marius Râza a fost angajat la Secţia Orăştie a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva. Avea un venit net de circa 1.200 de lei. Tânărul arheolog, cu studii superioare, a murit în urmă cu o săptămână, iar colegii săi susţin că s-ar fi sinucis.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Moartea fulgerătoare a unui arheolog de 31 de ani: „Colegul şi prietenul nostru a hotărât că s-a terminat rostul său”

VIDEO Românul din munţi care trăieşte ca un vraci dac. Şi-a învăţat cele opt fiice să cunoască secretele plantelor vindecătoare ale strămoşilor

Ţăranul care a găsit o cruce misterioasă la poalele Sarmizegetusei: „Un spirit a apărut în vis şi a poruncit s-o dezgrop“

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate