Video VIDEO Cel mai spectaculos tunel al căii ferate de mare viteză. Are 800 de metri iar trenurile îl vor străbate cu 160 km/h

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tunelul de la intrarea în Orăştie se află în şantier. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Un tunel feroviar de aproape 800 de metri este construit pe ruta viitoarei magistrale de cale ferată de mare viteză Coridorul IV Pan-European, care va lega Constanţa de Arad şi de mai multe capitale europene. Tunelul va fi unul dintre cele mai spectaculoase sectoare ale căii ferate pe care trenurile vor putea circula cu 160 de kilometri pe oră.

GALERIE FOTO

Cele mai complexe lucrări efectuate pe tronsonul Vinţul de Jos – Simeria (43 de kilometri) de pe viitoarea magistrală feroviară de mare viteză, Coridorului IV paneuropean feroviar, au loc în apropiere de Orăştie, dinspre Simeria.

Aici se află şantierul viitorului tunel feroviar, în lungime de aproape 800 de metri, prin care trenurile vor circula cu până la 160 de kilometri pe oră.

Pentru realizarea lui, a fost nevoie de construirea unor pasaje pe Drumul Naţional 7 şi modificarea traseului şoselei, însă lucrările la tunel sunt departe de a finalizate.

Tunelul de la Turdaş este amplasat între km 456+295 – km 457+075, pe varianta locală a liniei de cale ferată Simeria – Coşlariu. Este construit în curbă, pe o lungime de 605 metri, urmată de o curbă de racordare pe lungimea de 80 de metri şi de un aliniament cu o lungime de 95 de metri. Tunelul este executat prin metoda construcţiei în tranşee complet deschisă, în pământuri cu umflări mari, fiind primul astfel de tunel feroviar din România, potriit specialiştilor.

Proiectul prevede realizarea în trepte a excavaţiei, realizarea platformelor pentru execuţia pereţilor, a grinzilor, a pereţilor mulaţi, realizarea picioarelor, a boltei şi turnarea betonului de umplutură şi în final refacerea terenului dinaintea tunelului. Pereţii mulaţi ai tunelului vor împiedica pătrunderea apelor în interior, iar noul tunel va fi dotat cu un sistem modern de colectare şi evacuare a apei pluviale.

Proiect din 2011

În 2011, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a atribuit contractul pentru execuţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii pe tronsonul Vinţu de Jos – Simeria, parte integrantă a secţiunii Coşlariu – Simeria, asocierii de firme străine şi din România. Contractul a fost atribuit cu peste 1.350.000.000 lei (echivalentul a 317.262.679,47 euro), fără TVA, iar termenul de execuţie a lucrărilor a fost de 30 de luni calendaristice. Proiectul pentru reabilitarea tronsonului Vinţu de Jos – Simeria a fost primul proiect finanţat din fonduri europene după anul 2003, dar şi primul proiect major finanţat prin programul POS-T 2007-2013. El cuprinde lucrări de reabilitare şi modernizare a infrastructurii feroviare, care să asigure viteze maxime de 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru cele de marfă, construcţia tunelului de la Orăştie şi a 11 poduri, reabilitarea altor cinci poduri şi a 26 de podeţe şi înlocuirea instalaţiilor, informa CFR în 2011.

Lucrările au demarat cu întârziere şi s-au derulat cu dificultate, astfel încât în prezent stadiul fizic al proiectului a ajuns la circa 90 la sută. Termenul estimat de CFR la începutul acestui an pentru finalizarea celor 43 de kilometri de cale ferată de mare viteză a fost 2018 – 2019. Tronsonul Vinţu de Jos Simeria face parte din Coridorul IV Pan-European, în lungime de 2.000 de kilometri, care cuprinde traseul Nurnberg - Praga - Viena - Budapesta - Curtici - Simeria - Sighişoara - Braşov – Bucureşti - Constanţa.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Secretele celor mai faimoase tuneluri din România. Drumurile croite sub munţi, cu târnăcopul şi dinamita

Tunelul impresionant de 800 de metri construit în vremea austro-ungarilor. Locul ascuns a rămas neschimbat la peste un secol de la inaugurare

Proiectul eşuat al şoselei din parcurile naţionale între Valea Jiului şi Herculane. Ce se va întâmpla cu drumul naţional

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două