VIDEO Cea mai spectaculoasă arteziană din judeţ intră în funcţiune. Au fost făcute ultimele probe tehnice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Primăria Deva,

Cea mai spectaculoasă fântână arteziană din municipiul Deva a fost testată la sfârşit de săptămână, pentru a fi pusă din nou în funcţiune.

Fântâna arteziană din Piaţa Victoriei, din Deva, va fi repusă în funcţiune săptămâna viitoare.
Localnicii şi turiştii care vor petrece serile în centrul oraşului se vor putea bucura, din nou, de spectacolul impresionant de sunet, jocuri de apă şi lumini, informează Primăria Deva.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva, toate cele şase fântâni arteziene din municipiu se află, în aceste zile, în pregătiri tehnice, după perioada de conservare din timpul iernii şi vor fi repuse în funcţiune.

De săptămâna viitoare, fântâna muzicală din Piaţa Victoriei va funcţiona zilnic, între orele 11:00-21:00, cu excepţia perioadelor cu precipitaţii, iar programul muzical se va desfăşura între orele 20:00 - 20:45, anunţă primăria.

Construită din fonduri europene, fântâna muzicală din centrul Devei se întinde pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi şi a fost inaugurată oficial în anul 2012. Peste 2,5 milioane de euro au fost investiţi în modernizarea Pieţei Victoria din Deva, care a inclus construirea fântânii arteziene muzicale, devenită una dintre atracţiile principale ale oraşului.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Controversele artezienei de un milion de euro din centrul municipiului. Lucrările au ajuns aproape de final

VIDEO Centrul municipiului îşi schimbă înfăţişarea. Cum arată primele suprafeţe de pavaj turnate pe noua pietonală

A treia arteziană a noului centru pietonal din municipiu intră în şantier. Se închide circulaţia în faţa Casei de cultură

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”