Viaţa amoroasă a regelui Matia Corvin: două dintre soţii i-au murit la 15 ani, iar amanta i-a adus singurul fiu. De ce s-a căsătorit încă din copilărie
0Matia Corvin a fost căsătorit de trei ori, însă niciuna dintre soţii nu i-a adus un moştenitor. În schimb, a făcut-o amanta Barbara. Două dintre consoartele lui au murit în jurul vârstei de 15 ani, Elisabeta de Cilli din cauza unei boli, iar Ecaterina de Podebrady, în urma unor complicaţii din timpul naşterii. Beatrice de Aragon, ultima soţie a regelui, a intrat în conflict cu acesta, refuzînd ca fiului său nelegitim să-l urmeze la tron.
Viaţa de familie a regelui Matia Corvin, fiul voievodului Ioan de Hunedoara, a fost tumultuoasă şi presărată de tragedii şi neîmpliniri, susţin istoricii. Un studiu elaborat despre relaţiile sale a fost semnat de istoricul maghiar Orsolya Réthelyi, în volumul „Regele Matia Corvin, tradiţie şi renaştere la Curtea regală a Ungariei”, publicat de Muzeul de Istorie din Budapesta. El detaliază cele trei mariaje ale fiului lui Ioan de Hunedoara, dar şi celelalte relaţii amoroase ale sale.
Potrivit cercetătoarei, un rol al căsătoriilor regale din acea vreme era de a aduce pace între două regate sau tabere de multe ori aflate în conflict. De asemenea, era luată în considerare averea familiilor şi, nu în ultimul rând, căsătoria avea scopul ca mireasa să aducă pe lume un moştenitor legal. Mariajele regale erau precedate de un proces diplomatic complex, iar fiecare copil din familiile regale juca un rol important în interesul dinastic al familiei, pe care aceasta îl pregătea încă de la naşterea lui şi chiar dinainte, scrie autoarea. „Pentru că Matia Corvin nu provenea dintr-o dinastie regală, politica legată de mariajul său era concentrată pe creşterea rangului său şi a poziţiei pe care o ocupa în faţa reprezentanţilor dinastiilor vechi, care îl priveau drept un parvenit, chiar dacă era fiu al voievodului Ioan de Hunedoara, devenit guvernator al Ungariei”, afirma Orsolya Réthelyi.
Contract nupţial la opt ani
Primul plan de căsătorie care îl implicase pe Matia a fost cel de a rezolva ostilităţile dintre familia Huniazilor şi Despotul Serbiei, George Brankovic înrudit cu prinţul Ulrich de Cilli. Matia avea opt ani când i s-a stabilit prima consoartă.
„Principala clauză a contractului întocmit în august 1451 stabilea propunerea de mariaj dintre Matia şi nepoata lui George Brankovic, Elisabeta de Cilli. Cele două părţi, Ioan de Hunedoara şi Ulrich de Cilli, au fost de acord ca mariajul copiilor lor să aibă loc doi ani mai târziu, după ce Elisabeta, care avea doar 10 ani în 1451, va împlini vârsta la care se permitea căsătoria. Contractul mai stabilea că mireasa va putea continua să practice cultul ortodox al mamei sale, Catherine Brankovic, şi putea păstra preoţi ortodocşi şi preotese la curte”, scria Orsolya Réthelyi.
Mariajul, care se datora relaţiilor şi averii importante a familiei Cilli, promitea avantaje considerabile pentru Matia, dar din cauza tensiunilor dintre cele două familii a avut loc doar patru ani mai târziu, în vara anului 1455.
Prima soţie a murit la o vârstă fragedă
Elisabeta de Cilli, logodnica lui Matia, fusese adusă la curtea Huniazilor, în timp ce Matia a fost trimis la curtea regelui Ladislaus V al Ungariei, o rudă a lui Ulrich de Cilli. Era un fel de luare de ostatici, stabilită de două familii care nu aveau încredere una în cealaltă, spune istoricul. Obiceiul vremii era ca fetele de măritat să fie aduse în familia viitorilor lor soţi, pentru a fi pregătite pentru căsnicie. Canoanele permiteau consumarea căsătoriei doar după ce fata împlinea 12 ani, iar soţul ei 14 ani, iar cum Matia nu avea în 1455 decât 13 ani, era nevoit să mai aştepte. Mariajul dintre cei doi însă nu s-a mai consumat, pentru că Elizabeta de Cilli s-a îmbolnăvit în vremea în care se afla în Castelul Corvinilor şi a murit la trei luni de la căsătorie.
Prizonierul peţit de familiile bogate
La începutul anului 1458, înainte de a fi ales rege al Ungariei, în 24 februarie 1458, Matia a fost pentru o scurtă perioadă prizonier în Boemia. „În ianuarie 1458, Nicolas Garai, palatinul Ungariei, s-a oferit să susţină alegerea lui Matia ca rege al Ungariei, însă doar dacă acesta se va însura cu fiica sa, Anna. Copila de opt ani era fosta logodnică al lui Ladislau Huniade, fratele lui Matia, executat de fostul rege Ladislaus, în primăvara anului 1457. Căsătoria nu a mai avut loc.
În aceaşi vreme guvernatorul Boemiei, George de Podebrady, insista ca Matia, care era prizonier încă la Praga, să ia de soţie pe fiica sa Ecaterina (1449 - 1464). Acordul rezolva problema zestrei într-un mod pragmatic: Ecaterina aducea 60.000 de florini, ceruţi ca răscumpărare a vieţii lui Matia. Presat, el şi-a dat acordul în 9 februarie 1458. În scurt timp, a devenit rege al Ungariei, iar soţia Ecaterina devenea regină. Logodna dintre cei doi a avut loc în vremea în care Ecaterina avea doar nouă ani. Matia promitea că mariajul urma să fie consumat când mireasa împlinea vârsta „legală”. Nunta a avut loc în 1461, iar potrivit contractului, Matia urma să îi asigure soţiei un venit anual de 7.000 de florini de aur. De asemenea, se stabilea că mariajul urma să fie consumat cel mai devreme în luna mai a anului 1463, când regina avea 14 ani. Astfel s-a şi întâmplat. Ecaterina a rămas însărcinată, însă a murit în ianuarie 1464, la vârsta de 15 ani, din cauza unei infecţii survenite naşterii primului copil. Pruncul a murit la scurt timp. Evenimentul tragic avea loc cu câteva săptămâni înainte de încoronarea regelului. Regina nu a mai apucat să fie încoronată.
Tentative eşuate de căsătorie
În următorul deceniu după moartea Ecaterinei, regele Matia a avut mai multe tentative de a se căsători, scopul principal fiind cel de a-şi îmbunătăţi relaţiile cu dinastiile din regatele vecine care reprezentau ameninţări pentru tronul său. Autoarea a explicat obiceiul căsătoriilor văzute ca alianţe între familiile puternice şi prea puţin bazate pe relaţii sentimentale, din acea vreme. „Într-o eră în care obiceiul căsătoriei din dragoste este atât de universal în civilizaţia occidentală este uşor să uităm că în Evul Mediu, de fapt până la începutul secolului XX, criteriul principal pentru alegerea unui partener de viaţă era averea şi statutul social. Pentru un monarh, căsătoria era şi o afacere publică: ea influenţa relaţiile politice externe şi pe cele din interiorul ţării, dar şi ambiţiile dinastice. Mariajul regilor medievali era definit mai presus de politică, bani şi legi. Era interpretat ca o alianţă dintre două regate”, explica Orsolya Réthelyi. Unele tentative de căsătorie au fost împiedicate de reprezentanţii marii nobilimi din Ungaria, iar în alte cazuri, regele a fost refuzat.
În 1468, Matia începea tratativele diplomatice pentru a se căsători cu Hedwig, fiica de 13 ani a regelui Cazimir IV al Poloniei, însă acestea au eşuat. Mama prinţesei, regina Elisabeta, l-ar fi numit pe Corvin „ţăran, pitic, valah, câine, unul care nu o merita pe fiica ei”, consemnau istoricii vremii. În 1470 a cerut mâna ducesei Kunigunde a Austriei, fiica regelui Frederic III, însă aceasta avea doar cinci ani la acea vreme, iar tatăl său l-a refuzat pe Matia.
Beatrice de Aragon
În 1474, Beatrice de Aragon (1457 - 1508), fiica regelui Ferdinand I, al regatului Napole, accepta căsătoria cu regele Matia, menită să aducă o alianţă a celor două puteri. Nunta avea loc doi ani mai târziu, fiind amânată de implicarea lui Matia în campaniile militare.
„În septembrie 1476, o coloană magnifică de nobili şi prelaţi, însoţită de 800 de călăreţi sosea în Napole, pentru a o aduce pe prinţesă la curtea regelui Matia. Zestrea stabilită la 200.000 de florini de aur era predată cu aceeaşi ocazie: 170.000 de florini în monezi şi echivalentul a 30.000 în bijuterii. Nunta a avut loc la Buda, în 22 decembrie 1476”, relata Orsolya Réthelyi. Potrivit cronicarilor acelor vremuri, Beatrice de Aragon a avut o influenţă importantă asupra soţului ei, implicându-se în relaţiile politice ale regatului. Beatrice nu era o personalitate populară în Ungaria, susţin istoricii şi, de asemenea, relaţia dintre ea şi Matia a devenit tensionată, şi din cauza dorinţei lui Matia ca fiul său ilegitim să-i urmeze la tron.
Beatrice şi regele nu au avut copii, în schimb, Matia a avut un fiu ilegitim, pe Ioan Corvin, născut de Barbara Edelpeck, o tânără pe care o întâlnise la o vânătoare în apropiere de Viena. Unii istorici au susţinut că regina ar fi complotat cu marii nobili pentru otrăvirea lui Matia Corvin. După moartea acestuia în 1490, Beatrice s-a recăsătorit cu Vladislau II, rege al Ungariei şi al Boemiei.
Vă recomandăm şi:
Elisabeta Szilagyi a ajuncat un rol important în cucerirea tronului Ungariei de către fiul ei Matia Corvin şi a contribuit la ascensiunea nobiliară a lui Ioan de Hunedoara. Totuşi, mai multe legende o înfăţişează într-o lumină nefavorabilă.
Nicolae Iorga a lăsat posterităţii unele dintre cele mai memorabile descrieri ale lui Ioan de Hunedoara şi ale lui Matia Corvin. Istoricul i-a prezentat pe voievodul Ioan de Hunedoara şi pe fiul său ajuns pe tronul Ungariei într-o carte publicată în 1906, cu titlul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, în care a relatat despre Hunedoara şi eroii ei.
Castelul Corvinilor din Hunedoara are o istorie de peste şase secole, iar în prezent este unul dintre cele mai vizitate monumente din România. Turiştii din toate colţurile lumii i-au trecut pragul şi au rămas impresionaţi de frumuseţea şi de legendele care circulă pe seama lui, însă multe dintre secretele fortăreţei au rămas necunoscute publicului larg.
Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.
Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.