Veste proastă pentru Mircia Muntean. Ce au decis magistraţii în cazul fostului primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircia Muntean.

Magistraţii au respins contestaţia la executare formulată de Mircia Muntean, fostul primar al Devei condamnat în două dosare penale.

Tribunalul Alba a soluţionat dosarul în care Mircia Muntean, fostul primar, timp de 17 ani, al Devei, a fost cerut încetarea executării sentinţei din 2013 în care a fost condamnat la patru ani de închisoare, pentru abuz în serviciu.

„Instanţa respinge ca nefondată contestaţia împotriva executării sentinţei penale pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare”, a informat Tribunalul Alba.

Mircia Muntean se află în detenţie din luna aprilie a acestui an, după ce a fost pusă în aplicare condamnarea de şase ani de închisoare primită într-un dosar în care a fost acuzat că a condus băut şi a provocat un accident pe o stradă din Deva.

Sentinţa de doi ani de închisoare cu suspendare s-a cumulat cu o condamnare mai veche, de patru ani de închisoare, cu suspendare, primită într-un dosar penal în care fostul primar al Devei a fost judecat pentru abuz în serviciu, astfel că magistraţii au decis ca el să execute şase ani de închisoare.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Traian Berbeceanu, după clipul PSD cu „Poliţia incompetentă“: „Sper ca IGPR să ia atitudine faţă de o astfel de mizerie“

Traian Berbeceanu se numără printre poliţiştii care au atacat dur susţinerile noilor reglementări aduse legilor Justiţiei. Un clip distribuit de PSD Craiova, în care poliţiştii sunt făcuţi „inompetenţi”, este considerat „o mizerie” de fostul şef al BCCO Alba. „Singurul scop evident este defăimarea poliţiştilor şi a procurorilor”, spune Berbeceanu.

Mircia Muntean s-a predat. Înainte de a fi dus la închisoare, primarul Devei a propus acordarea titlului de „cetăţean de onoare” pentru două gimnaste

La scurt timp după ce a aflat sentinţa definitivă de şase ani de închisoare în dosarul în care a fost judecat pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, Mircia Muntean, primarul Devei, s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara pentru a se preda. Nu înainte însă de a trimite un comunicat de presă, în care anunţa că va propune acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru două gimnaste.

VIDEO Mircia Muntean a primit şase ani de închisoare. Noul primar al Devei a fost condamnat după accidentul produs la beţie

Magistraţii l-au condamnat pe Mircia Muntean, noul primar al Devei, la şase ani de închisoare, în dosarul în care a fost judecat pentru conducerea sub influenţa alcoolului. Pedeapsa pentru infracţiunea comisă în toamna anului 2014 a fost de doi ani de închisoare, dar s-a adăugat unei condamnări mai vechi, de patru ani de închisoare, cu suspendare, pentru infracţiuni legate de abuzul în serviciu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă