UE finanţează cu 20 de milioane de euro schimbarea la faţă a Hunedoarei. Oraşul va avea piste de biciclete şi o reţea de transport public ecologic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Municipiul Hunedoara a obţinut o finanţare de aproape 20 de milioane de euro pentru modernizarea transportului public în municipiu şi a mai multor bulevarde. Investiţiile sunt finanţate de Uniunea Europeană.

Hunedoara va avea o reţea de transport public ecologic, cu autobuze hibride şi piste de biciclete, iar zona centrală a municipiului şi mai multe bulevarde vor fi modernizate.

Primăria Hunedoara a obţinut o finanţare europeană de aproape 20 de milioane de euro, pentru două proiecte depuse la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest şi finanţate de Uniunea Europeană prin Programul Operaţinal Regional 2014 – 2020.

Contractul de finanţare a fost semnat, marţi, la ADR Vest, iar proiectele au ca obiectiv eficientizarea transportului public de călători şi îmbunătăţirea condiţiilor pentru utilizarea mijloacelor alternative, nemotorizate, de transport, pentru reducerea deplasărilor cu autoturismul personal şi a emisiilor de CO2, informează ADR Vest.

„În acest scop, vor fi achiziţionate şi introduse în transport 13 autobuze hibrid tip plug-in, vor fi implementate sisteme de e-ticketing şi de management al traficului (sistem de supraveghere video CCTV, sistem de management al flotei de transport public, echipamente de semaforizare, sistem de comunicaţie fibră optică – canalizaţie electrică, centru de control trafic)”, a informat ADR Vest.

Investiţiile mai prevăd amenajarea de piste pentru biciclişti şi implementarea unui sistem de bike-sharing, modernizarea trotuarelor pe traseele cuprinse în proiect, cu amplasarea de sisteme de siguranţă care să împiedice accesul auto pe spaţiile pietonale şi alte lucrări de infrastructură (carosabil, staţii de autobuz/ bike-sharing, spaţii verzi, construcţie autobază etc.).

„Ţinta este dezvoltarea mobilităţii urbane bazate pe mersul pe jos, utilizarea bicicletei ca mijloc de deplasare şi un transport public de înaltă calitate şi eficienţă”, se aratî în comunicatul ADR Vest.

Traseele pe care sunt prevăzute intervenţii sunt: Coridorul Central - Bd. Dacia, Str. 22 Decembrie, Aurel Vlaicu, Avram Iancu, Bicaz, Bucegi, Ion Creangă, Mihai Viteazu, Mureşului, Revoluţiei, Rotarilor (construcţie autobază), Victoriei, Corvin şi Decebal; Coridorul de Est - Str. Buituri, Eroilor şi Mureşului, Aleea Ciprian Porumbescu, Aleea Izvor (Scara „Izvor 3”), Bd. 1848, Str. Al. Vlahuţă, Pictor Ştefan Luchian, Trandafirilor, Victoriei, Viorele, Bd. Mihai Viteazu, Str. Avram Iancu, Bd. Dacia, Str. Pinilor şi Gheorghe Lazăr.

„Vom merge pe două etape: licitaţia pentru proiectare şi licitaţia pentru execuţie. În acest moment suntem în faza în care scoatem la licitaţie proiectarea celor două coridoare, iar odată finalizate proiectele, trecem la scoaterea la licitaţie a execuţiei lor. Sperăm ca în cursul acestui an, sau cel târziu în prima jumătate a anului viitor, să începem lucrările. În scurt timp vom semna şi cel de-al treilea proiect, Coridorul de Vest, ce are o valoare de 10 milioane de euro”, susţine Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.

Investiţia privind modernizarea transportului pe Coridorul Central are o valoare totală de 45.740.363 lei, din care 43.662.913 lei reprezintă finanţare nerambursabilă. Durata de implementare este de 42 de luni.

Proiectul privind Coridorul de Est are o valoare totală de 45.630.543 lei, din care 40,792,504 lei finanţare nerambursabilă. Perioada de implementare este de 39 de luni.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Centrul Vechi, locul de la poalele Castelului Corvinilor care poate deveni pol turistic. Aici va fi ridicată cea mai scumpă statuie a lui Ioan de Hunedoara

VIDEO Centrul pietonal din Hunedoara este refăcut la o lună de la inaugurare. De ce au fost întorşi muncitorii pe şantier

VIDEO Povestea celui mai spectaculos funicular. Rămăşiţele colosului de fier atârnă la zeci de metri lângă castel

Planuri mari pentru municipiu cu bani de la UE. Cele 21 de proiecte însumează peste 65 de milioane de euro

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?