Ținutul pitoresc al stânelor din munții Șureanu, traversat de cel mai spectaculos pârâu din România VIDEO

0
Publicat:

O lume arhaică dominată de așezările pastorale se dezvăluie dincolo de Fundătura Ponorului, un loc ascuns din Munții Șureanu, devenit în ultimii ani o atracție turistică pentru tot mai mulți români.

Chicera Izvorului, în Lunca Ponorului. Foto: Daniel Guță

Cei care pornesc pe firul pârâului Ponor, spre izvoarele acestuia, ieșind astfel de pe traseele turistice „clasice” din masiv, o pot descoperi aproape nealterată de-a lungul timpului.

Ponorul, cel mai spectaculos râu din munții Șureanu, izvorăște de sub vârful Porumbelu Mare (1.131 metri), traversează un ținut sălbatic, împânzit de rămășițele unor stâne înființate în vremea dacilor, și, la circa 10 kilometri de la izvoarele sale, dispare sub pământ, în Fundătura Ponorului.

Șirul aproape neîntrerupt de bucle pe care apele sale le-au desenat în lunca Ponorului i-au sporit farmecul, atrăgând de la an la an tot mai mulți turiști în Fundătura Ponorului. Pentru unii dintre ei, Ponorul este cel mai spectaculos pârâu din România.

„Albia râului Ponor este una sinuoasă, acesta formând meandre care se întind pe aproximativ nouă kilometri pe firul principal, aproape de vârful Porumbelu Mare, unde izvorăște, și doi km pe afluentul care vine din Poiana Omului. Peisajul natural este îmbogățit de prezența sălașelor și a clăilor de fân presărate în lunca Ponorului și pe înălțimile din împrejurimi”, informează Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina.

În parcul natural întins pe aproape 40.000 de hectare în munții Șureanu, se află Fundătura Ponorului, dar și alte peste 50 de ponoare - locuri în care apele de suprafață se scurg în subteran, croindu-și calea prin pereții de calcar ai munților.

Și tot aici, deasupra văii Ponorului, se află Poiana Omului – una dintre răscrucile cele mai importante ale drumurilor de plai ale ciobanilor - locul de întâlnire al turmelor aflate în transhumanță.

Ținutul pastoral din munții Șureanu

În susul pârâului, culmile domoale, de peste 1.000 de metri, care înconjoară lunca Ponorului au fost din cele mai vechi timpuri traversate de ciobanii care își duceau oile de la șes spre pășunile alpine din Retezat, Șureanu, Țarcu și Cindrel.

Pe dealuri, nu departe de firul apei, au fost înființate numeroase stâne, sălașuri și adăposturi pastorale, colibe de lemn unde oamenii locuiau mai multe luni pe an, până la lăsarea iernii, înconjurate de pășuni și de păduri de fag.

Așezare pastorală din Munții Șureanu. Foto: Daniel Guță

În cătunele din munți, viața gravita în jurul animalelor, fiecare încăpere a stânelor și sălașelor era bine organizată, iar fiecare om avea sarcini riguroase de îndeplinit, într-o meserie ale cărei secrete au fost transmise din generație în generație. 

„Caracteristicile principale ale păstoritului tradițional au suferit schimbări profunde în ultimele decenii şi sunt, în continuare, supuse modificărilor de la an la an. Se schimbă obiceiurile şi locurile de păşunat, se degradează stânele şi ansamblurile pastorale tradiţionale, se construiesc incinte noi cu apă curentă şi energie electrică, cu vase de plastic şi de inox, dispar reţete străvechi de preparare şi păstrare a produselor lactate, care miros din ce în ce mai puţin a oaie, a fum şi a răşină de brad. Spre deosebire de stânele tradiționale, îţi lasă un gust amar caricaturile de stâni apărute în ultimii ani la marginea oraşelor, cu oile păscând printre gunoaie şi mieii zburdând printre pet-uri”, scrie Daniel I. Iancu, cercetător științific la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Lunca ponorului. Foto: Daniel Guță

Daniel Iancu a cercetat mai multe stâne din Munții Șureanu și a observat cum, de-a lungul timpului, numărul familiilor de ciobani a scăzut în zonă, iar tot mai puține din așezările lor sezoniere din munți au rămas însuflețite de oameni, fie doar și pentru câteva luni pe an.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute