Ținutul pitoresc al stânelor din munții Șureanu, traversat de cel mai spectaculos pârâu din România VIDEO
0O lume arhaică dominată de așezările pastorale se dezvăluie dincolo de Fundătura Ponorului, un loc ascuns din Munții Șureanu, devenit în ultimii ani o atracție turistică pentru tot mai mulți români.
Cei care pornesc pe firul pârâului Ponor, spre izvoarele acestuia, ieșind astfel de pe traseele turistice „clasice” din masiv, o pot descoperi aproape nealterată de-a lungul timpului.
Ponorul, cel mai spectaculos râu din munții Șureanu, izvorăște de sub vârful Porumbelu Mare (1.131 metri), traversează un ținut sălbatic, împânzit de rămășițele unor stâne înființate în vremea dacilor, și, la circa 10 kilometri de la izvoarele sale, dispare sub pământ, în Fundătura Ponorului.
Șirul aproape neîntrerupt de bucle pe care apele sale le-au desenat în lunca Ponorului i-au sporit farmecul, atrăgând de la an la an tot mai mulți turiști în Fundătura Ponorului. Pentru unii dintre ei, Ponorul este cel mai spectaculos pârâu din România.
„Albia râului Ponor este una sinuoasă, acesta formând meandre care se întind pe aproximativ nouă kilometri pe firul principal, aproape de vârful Porumbelu Mare, unde izvorăște, și doi km pe afluentul care vine din Poiana Omului. Peisajul natural este îmbogățit de prezența sălașelor și a clăilor de fân presărate în lunca Ponorului și pe înălțimile din împrejurimi”, informează Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina.
În parcul natural întins pe aproape 40.000 de hectare în munții Șureanu, se află Fundătura Ponorului, dar și alte peste 50 de ponoare - locuri în care apele de suprafață se scurg în subteran, croindu-și calea prin pereții de calcar ai munților.
Și tot aici, deasupra văii Ponorului, se află Poiana Omului – una dintre răscrucile cele mai importante ale drumurilor de plai ale ciobanilor - locul de întâlnire al turmelor aflate în transhumanță.
Ținutul pastoral din munții Șureanu
În susul pârâului, culmile domoale, de peste 1.000 de metri, care înconjoară lunca Ponorului au fost din cele mai vechi timpuri traversate de ciobanii care își duceau oile de la șes spre pășunile alpine din Retezat, Șureanu, Țarcu și Cindrel.
Pe dealuri, nu departe de firul apei, au fost înființate numeroase stâne, sălașuri și adăposturi pastorale, colibe de lemn unde oamenii locuiau mai multe luni pe an, până la lăsarea iernii, înconjurate de pășuni și de păduri de fag.
În cătunele din munți, viața gravita în jurul animalelor, fiecare încăpere a stânelor și sălașelor era bine organizată, iar fiecare om avea sarcini riguroase de îndeplinit, într-o meserie ale cărei secrete au fost transmise din generație în generație.
„Caracteristicile principale ale păstoritului tradițional au suferit schimbări profunde în ultimele decenii şi sunt, în continuare, supuse modificărilor de la an la an. Se schimbă obiceiurile şi locurile de păşunat, se degradează stânele şi ansamblurile pastorale tradiţionale, se construiesc incinte noi cu apă curentă şi energie electrică, cu vase de plastic şi de inox, dispar reţete străvechi de preparare şi păstrare a produselor lactate, care miros din ce în ce mai puţin a oaie, a fum şi a răşină de brad. Spre deosebire de stânele tradiționale, îţi lasă un gust amar caricaturile de stâni apărute în ultimii ani la marginea oraşelor, cu oile păscând printre gunoaie şi mieii zburdând printre pet-uri”, scrie Daniel I. Iancu, cercetător științific la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.
Daniel Iancu a cercetat mai multe stâne din Munții Șureanu și a observat cum, de-a lungul timpului, numărul familiilor de ciobani a scăzut în zonă, iar tot mai puține din așezările lor sezoniere din munți au rămas însuflețite de oameni, fie doar și pentru câteva luni pe an.